Cardul european de sănătate: unde e valabil și cum se obține. Descarcă documentul de AICI
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Patru aparate performante de radiologie digitală au ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi şi sunt montate în această perioadă, valoarea investiţiei fiind de 3.212.000 lei, fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi.
Potrivit unei informări transmise de Biroul de presă al CJ Galaţi, aparatele stabilesc în mod automat parametrii necesari pentru realizarea radiografiilor, iar medicii nu mai trebuie sa ajusteze manual braţul mobil al aparatului, acesta fiind acum manevrat din camera de comandă.
Trei echipamente vor fi instalate la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi, iar cel de-al patrulea va fi montat la Dispensarul TBC din Complexul Francezi, subordonat unităţii medicale, arată agerpres.ro.
"Sunt echipamente performante care vor îmbunătăţi modul de investigare şi diagnosticare a pacienţilor cu boli pulmonare. Se va reduce timpul de expunere, acurateţea imaginilor va fi mult mai mare, iar gradul de iradiere va fi mai mic. De asemenea, imaginile obţinute pot fi analizate de către medici în format digital, inclusiv pe telefonul mobil, şi pot fi stocate electronic pentru a urmări evoluţia în timp a afecţiunii pacientului. Medicii au posibilitatea de a realiza expuneri tridimensionale, ceea ce înseamnă că elimină în unele cazuri necesitatea unei investigaţii suplimentare la un computer tomograf. Noile echipamente sporesc gradul de confort al pacienţilor în timpul examinării, fiind dotate cu braţe ajustabile şi masă reglabilă pe trei direcţii", a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.