EXAMENUL de REZIDENȚIAT ar putea fi organizat de Ministerul Educației. Proiect adoptat de Camera Deputaților
Cu 235 de voturi pentru, 75 împotrivă și nicio abținere, Proiectul de lege care trece organizarea examenului de rezidențiat în curtea Ministerului Educației a fost adoptat de Camera Deputaților. Forma adoptată...
Proiectul de lege care prevede trecerea organizării examentului de rezidențiat de la Ministerul Sănătății, la Ministerul Educației a fost inițiat de 8 parlamentari PSD, dintre care 6 sunt medici și predau la Universități de Medicină și Farmacie: dr. Patriciu Achimaş-Cadariu (UMF Cluj, deputat), dr. Corneliu-Florin Buicu (UMF Târgu Mureș, deputat), dr. Alexandru Rafila (UMF București, deputat), dr. Leonard Azamfirei (UMF Târgu Mureș, senator), dr. Florian Bodog (UMF Cluj, senator), dr. Adrian Streinu Cercel (UMF București, senator), Lucian Romașcanu (senator) și Angel Tîlvăr (senator).
În expunerea de motive, aceștia precizează că între cele două acte normative care reglementează în prezent organizarea examenului de rezidențiat (Legea educației naționale nr.1 / 2011 și OG nr.18/2009) „există o serie de prevederi care nu sunt armonizate, situație sesizată în mod repetat de universitățile de medicină și farmacie din Români, care susțin, de altfel, in corpore, această propunere legislativă”.
Autorii proiectului subliniază că, în fapt, admiterea la rezidențiat este organizată de către universitțile de medicină și farmacie acreditate, prin concurs național de admitere în rezidențiat. Totodată, pregătirea în rezidențiat cu tot ce conține ea, adică practic întreg parcursul de formare, de la admitere la certificarea medicului rezident ca medic specialist, „se desfășoară sub directa coordonare a instituțiilor de învățământ superior care organizează practic întregul program de pregătire n rezidențiat”.
„Implicarea Ministerului Sănătății în acest proces ține exclusiv de stabilirea necesarului / numărului de locuri necesar pentru a fi pregătit în fiecare specialitate, în funcție de politica națională de resurse umane, dar pregătirea propriu-zisă, fiind o formă de învățământ post-universitar reglementat de Legea Educației Naționale nr.1 / 2011, trebuie să aparțină de Ministrul Educației, prin instituțiile de învățământ superior pe care le are în subordonare”, mai arată inițiatorii care cred că adoptarea proiectului lor va pune în acord cele două reglementări existente, dar ar și asigura condițiile necesare de pregătire riguroasă a rezidenților.
„Avem nevoie de această reglementare pentru a diferenția atribuțiile celor două ministere: Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, precum și a instituțiilor coordonate / subordonate acestora”, notează cei 8 parlamentari inițiatori.
Ministerul Sănătății și Consiliul Economic și Social (CES) s-au opus, în parte proiectului. CES a explicat că poiectul trebuie modificat, întrucât mută competența gestionării rezidențiatului din sfera Ministerului Sănătății în cea a Ministerului Eduacției pentru medicii rezidenți care sunt angajați ai MinisteruluI Sănătății și că documentul trebuie să prevadă clar care sunt efectele preconizate țși să stabilească niște linii directoare și niște drepturi și obligații ale principale ale categoriei profesionale vizate, în speță rezidentul. „Transferul de competență ridică semne de întrebare privind statutul rezidentului, câtă vreme actul normativ cu putere de lege care îl reglementează este abrogat și neînlocuit de o altă reglementare la același nivel de forță juridică”, a notat CES, în punctul de vedere transmis la Camera Deputaților.
Ce au aprobat deputații
După discuții în comisiile de specialitate (unde a primit avize nefavorabile de la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și de la Comisia juridică, de disciplină și imunități), proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților și aprobat, ieri, cu 235 de voturi pentru , 75 împotrivă și nicio abținere.
Iată ce conține proiectul de lege în forma votată de Camera Deputaților (documentul integral AICI)
„L E G E pentru completarea art. 174 din Legea educației naționale nr. 1/2011
Camera Deputaților adoptă prezentul proiect de lege.
Art. I. – Articolul 174 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După alineatul (8) se introduc patru noi alineate, alin. (81) – (84), cu următorul cuprins:
(81) Ministerul Educației organizează admiterea în rezidențiat pe locuri și pe posturi, prin concurs național, cu tematică și bibliografie unică, în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății, la propunerea universităților de medicină și farmacie acreditate și a universităților care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate. (...)
2. După alineatul (11) se introduc două noi alineate, alin. (12) și (13), cu următorul cuprins:
(12) Pregătirea în rezidențiat este coordonată de departamentele de pregătire în rezidențiat existente în cadrul universităților de medicină și farmacie acreditate sau în cadrul universităților care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate, care organizează programe de pregătire în rezidențiat.
(13) Pregătirea în rezidențiat se face în unitățile sanitare publice sau private atestate de către universitățile de medicină și farmacie acreditate sau de universitățile care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate, după o metodologie proprie”.
Proiectul de lege a fost înaintat către Senat, care este cameră decizională în acest caz.
-
-
-
Diferența dintre genunchieră și orteza de genunchi25.08.2026, 11:39
-
-
Perioada de IZOLARE și condițiile de testare, MODIFICATE! Iată ce se întâmplă în centrele de evaluare, cine e fi internat și cum ești declarat vindecat. REGULI NOI
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
Pacienții neasigurați devin asigurați odată cu diagnosticul de cancer, până la vindecare. Servicii gratuite de prevenţie, depistare şi confirmare a bolii
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
Cum poți să-ți faci asigurare medicală la stat dacă NU ai salariu. Cât te costă și cât timp e valabilă. Documentul AICI
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
Alexandru Rafila, AVERTISMENT: Cred că valul 5 al pandemiei va dura cel puțin două luni, februarie și martie au risc maxim
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
EXCLUSIV Asigurările private, salvarea sistemului medical? Theodor Alexandrescu spune unde greșește România: Risipă, abuz sau fraudă între 8% - 40%. Noi suntem la partea superioară
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 30 de milioane de lei
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
CNAS va avea un nou sistem informatic: Un cetăţean român va putea lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România
EXCLUSIV De ce să alegem asigurările medicale complementare. Tiberiu Maier: Luxul se cumpără
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.
