CNAS - condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Într-o conferință de presă, managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, spune că unitatea medicală pe care o coordonează are angajat un pompier care nu activează de mai bine de jumătate de an. ”De mai bine de 6 luni este în concedii medicale, întrerupte cu concedii de odihnă.
Da, este foarte greu să lucrezi într-o instituție publică în care personalul nu vrea să lucreze și în care tu, manager și echipa de management, vrea să facă și are de făcut treabă cu persoane care nu vor și nu se împlică în activitatea unui spital, iar aceste persoane sunt foarte greu de sancționat.
Cu siguranță, e nevoie de o reevaluare a legislației în acest sens pentru că dacă vrei să faci treabă și dacă vrei să te implici trebuie să fii prezent, pentru că, până la urmă, ești prezent pe lângă oameni”, afirmă managerul Beatrice Mahler.
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.