CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat a ajuns la DIICOT, după ce a fost amenințat cu moartea.
Dr Raed Arafat a declarat depune plângere la DIICOT după ce a primit amenințări cu moartea. Șeful DSU fost ameninţat cu moartea, pe Facebook, de un adept al teoriei conspirației potrivit căreia virusul SARS-CoV-2 nu există. Postarea, care devenise virală, a fost între timp ștearsă.
Autorul ei susținea că Arafat ar fi fost „condamnat la moarte în Palestina” și că ar fi comis „crime împotriva cetățenilor români” și spune că prin depunerea jurământului militar „a primit dreptul de a ucide în numele țării și poporului român”, notează Digi24. Nu este pentru prima dată când Arafat primește astfel de amenințări, mai precizează sursa citată.
"Au fost două amenințări cu moartea, au fost publice. Este evident că au fost emise de oameni ca să facă rău. O plângere a fost pentru un film postat public, iar alta pentru postarea publică pe care o știe toată lumea. Au mai fost, dar acum chiar au părut serioase. A trebuit să le depun pentru că nu poți permite așa ceva", a declarat Arafat la ieșirea de la sediul DIICOT”, a spus Raed Arafat, la ieșirea de la DIICOT.
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.