Mâncărimea facială pare să parcurgă o cale nervoasă complet diferită de cea a corpului. Aceasta amestecă semnalele de mâncărime cu cele de durere direct în trunchiul cerebral, în loc să le păstreze separate.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord au descoperit că biologia feței noastre este programată să proceseze iritația într-un mod unic, fapt care explică de ce tratamentele clasice eșuează adesea în această zonă.
Când te mănâncă brațul, creierul primește un mesaj simplu: o iritație locală care necesită scărpinat.
Pe față, însă, traseul nervos este mult mai complex. Studiul intitulat Substance P and somatostatin neurons limit facial itch by recruiting distinct nociceptive circuits in the brainstempublicat în Communications Biology arată că sistemul nervos estompează granița dintre durere și mâncărime.
Echipa condusă de Santosh K. Mishra a identificat o populație de neuroni senzoriali faciali care folosește semnale chimice inedite. Acești neuroni produc simultan Substanța P (asociată cu durerea) și somatostatina (asociată cu mâncărimea), o combinație rară în restul corpului.
Experimentele pe șoareci au scos la iveală un fenomen surprinzător. Deși obrajii au semnificativ mai multe terminații nervoase decât zona gâtului, animalele s-au scărpinat mult mai puțin pe față în urma injectării unor substanțe iritante precum histamina.
Examinarea la microscop a confirmat că densitatea fibrelor nervoase este superioară pe față, dar un mecanism intern "frânează" instinctul de scărpinare. Această inhibiție protejează, probabil, zonele sensibile precum ochii împotriva rănilor provocate de gheare sau unghii.
Cercetătorii au demonstrat rolul crucial al Substanței P prin modificări genetice. La șoarecii care nu au produs această substanță, intensitatea scărpinatului pe față a crescut spectaculos.
În restul corpului, celulele care transmit durerea și cele care transmit mâncărimea sunt separate. La nivel facial, peste 22% dintre celule emit ambele semnale simultan, față de doar 3% în cazul trunchiului sau membrelor. Această suprapunere face ca durerea să acționeze ca un mecanism de control, care reduce senzația de mâncărime pură.
Studiul aduce o veste proastă pentru cei care suferă de eczeme faciale sau nevralgii: medicamentele standard blochează, de regulă, un singur receptor de histamină (HRH1). Însă, pe față, procesul necesită activarea simultană a doi receptori (HRH1 și HRH3).
"Această cercetare ridică posibilitatea ca tratamentele bazate pe căile mâncărimii corporale să ignore caracteristici esențiale ale feței", explică autorii studiului.
Datele preliminare pe țesut uman confirmă tiparele observate la rozătoare. Această "cablare" diferită a feței oferă indicii prețioase pentru tratarea unor afecțiuni extrem de dureroase și persistente, precum:
Deși este nevoie de mai multe studii clinice, descoperirea acestui amestec de semnale în trunchiul cerebral deschide calea către o nouă generație de medicamente, create special pentru a descifra limbajul dual al nervilor faciali.