Guma de mestecat ar putea elibera sute sau chiar mii de microplastice în salivă. Descoperirea care ridică semne de întrebare despre un obicei banal
Guma de mestecat este privită, de obicei, ca un gest inofensiv: o folosim pentru respirație proaspătă, pentru poftă de dulce, pentru concentrare sau pur și simplu din obișnuință. Un nou studiu realizat de cercetători de la University of California, Los Angeles - UCLA - arată însă că acest obicei banal ar putea fi o sursă directă de expunere la microplastice. Potrivit datelor prezentate la reuniunea American Chemical Society din martie 2025, guma de mestecat poate elibera sute până la mii de particule de microplastic în salivă, care pot fi apoi înghițite.
Studiul, coordonat de cercetătorul Sanjay Mohanty și prezentat de Lisa Lowe, a analizat mai multe tipuri de gumă de mestecat, atât sintetice, cât și „naturale”. Rezultatul surprinzător a fost că ambele categorii au eliberat microplastice în cantități comparabile. Cercetarea a fost inițial prezentată ca studiu-pilot la American Chemical Society, iar datele publicate ulterior arată că gumele testate au eliberat între 4 și 636 de particule de microplastic pe gram în salivă, iar 94% dintre particule au fost eliberate în primele opt minute de mestecare.
Cercetătorii au vrut să vadă dacă guma de mestecat poate fi o sursă ignorată de microplastice. Până acum, atenția s-a concentrat mai ales pe apa îmbuteliată, ambalaje, textile, praf, recipiente din plastic sau alimente. Guma de mestecat fusese discutată mai rar ca posibilă sursă directă, deși multe produse moderne conțin în baza lor polimeri sintetici.
Experimentul a constat în mestecarea unor gume diferite și analiza salivei la intervale de timp. Cercetătorii au observat că particulele se desprind rapid, mai ales în primele minute. Potrivit American Chemical Society, o singură gumă poate elibera sute până la mii de microplastice, în funcție de greutate, compoziție și modul de mestecare.
Pentru consumator, cifra poate părea abstractă. Dar o gumă obișnuită poate avea câteva grame. Dacă un produs eliberează sute de particule pe gram, expunerea cumulată poate deveni semnificativă pentru persoanele care mestecă gumă zilnic sau de mai multe ori pe zi.
Unul dintre cele mai interesante rezultate este legat de gumele prezentate ca naturale. În mod normal, mulți consumatori se așteaptă ca acestea să fie mai puțin problematice decât variantele convenționale. Studiul UCLA a arătat însă că și gumele naturale au eliberat microplastice în salivă în cantități similare cu cele sintetice.
Explicația nu este complet clarificată. Cercetătorii au spus că lucrează în continuare pentru a determina sursa microplasticelor în produsele naturale. Poate fi vorba despre ingrediente, contaminare în procesul de fabricație, ambalare sau alte etape ale lanțului de producție.
Această observație este importantă pentru că arată că termenul „natural” nu garantează automat absența particulelor de plastic. În lipsa unor informații detaliate despre compoziție și procesare, consumatorul nu poate ști exact ce mestecă.
Pe multe etichete, ingredientul care dă elasticitate gumei apare sub denumirea generică de „bază de gumă” sau „gum base”. În trecut, guma era obținută din chicle, o rășină naturală extrasă din arborele de sapotil. În industria modernă, multe produse folosesc polimeri sintetici care oferă elasticitate, rezistență și textura specifică.
Problema este că etichetele nu explică întotdeauna ce conține exact această bază. Formularea este, în general, vagă, iar compozițiile pot fi protejate comercial. De aici apare o întrebare legitimă: cât de mult poate înțelege consumatorul din eticheta unui produs pe care îl ține în gură minute în șir?
American Chemical Society notează că guma convențională conține polimeri plastici alimentari, iar studiul UCLA a arătat că particule microscopice se pot desprinde în timpul mestecării.
Potrivit cercetătorilor, microplasticele nu apar pentru că saliva „dizolvă” guma. Mecanismul este mai degrabă mecanic. Prin mestecare, guma este supusă unei presiuni repetate, iar această abraziune poate desprinde particule.
Datele publicate arată că cele mai multe particule au fost eliberate relativ repede. 94% dintre microplastice au fost eliberate în primele opt minute de mestecare.
Această observație are și o implicație practică: înlocuirea frecventă a gumei cu una nouă ar putea crește expunerea, pentru că fiecare bucată eliberează cel mai mult la început. Totuși, cercetătorii nu spun că oamenii trebuie să intre în panică sau că o gumă ocazională reprezintă un pericol demonstrat.
Estimările prezentate de UCLA sugerează că o persoană care mestecă în jur de 160-180 de gume pe an ar putea înghiți zeci de mii de particule de microplastic doar din această sursă. UCLA a explicat că persoanele care mestecă gumă în mod regulat ar putea ajunge să ingereze „tens of thousands” de particule pe an, deși efectul asupra sănătății nu este încă stabilit.
Această precizare este esențială. Studiul arată expunerea, nu demonstrează direct boala. Cu alte cuvinte, cercetătorii au identificat o cale prin care microplasticele ajung în salivă și pot fi înghițite, dar nu au arătat că guma de mestecat provoacă o anumită afecțiune.
Riscul real depinde de mai mulți factori: dimensiunea particulelor, tipul de plastic, cantitatea ingerată, frecvența expunerii, starea de sănătate a persoanei și capacitatea organismului de a elimina aceste fragmente.
Microplasticele sunt fragmente foarte mici de plastic, provenite din degradarea materialelor plastice sau din produse care le conțin direct. Ele au fost detectate în apă, aer, alimente, praf, produse de uz casnic și chiar în organismul uman.
Cercetări publicate în ultimii ani au raportat prezența microplasticelor în sânge, plămâni, lapte matern, placentă și alte țesuturi. În 2024, cercetători de la University of New Mexico au raportat prezența microplasticelor în toate probele de placentă analizate, cu valori care au variat larg, între 6,5 și 685 micrograme pe gram de țesut, potrivit rezumatului publicat în PubMed.
Aceste date nu înseamnă automat că fiecare particulă detectată produce boală, dar arată cât de extinsă a devenit contaminarea cu plastic la nivelul mediului și al organismului uman.
Aici răspunsul este încă incomplet. Oamenii de știință știu că microplasticele ajung în organism, dar efectele pe termen lung asupra sănătății umane nu sunt pe deplin înțelese. Studiile pe celule și pe animale au sugerat posibile efecte precum inflamație, stres oxidativ, afectare celulară, tulburări hormonale sau influențe asupra sistemului imunitar.
În același timp, este nevoie de studii clinice mai solide pentru a stabili ce cantități sunt periculoase pentru oameni, ce tipuri de particule au risc mai mare și dacă anumite categorii - copii, gravide, persoane cu boli cronice - sunt mai vulnerabile.
Tocmai de aceea, specialiștii insistă pe reducerea expunerii acolo unde acest lucru este simplu și rezonabil, fără panică și fără concluzii exagerate.
Cea mai directă măsură este reducerea consumului frecvent de gumă de mestecat, mai ales dacă obiceiul este zilnic și presupune schimbarea mai multor bucăți într-o zi. Cercetătorii au sugerat că, dacă alegi să mesteci gumă, este mai bine să nu schimbi constant bucățile, deoarece cele mai multe particule sunt eliberate la începutul mestecării.
O altă măsură este citirea etichetelor, chiar dacă informațiile sunt limitate. Produsele care folosesc termeni vagi precum „bază de gumă” nu oferă foarte multă transparență. Pentru persoanele care mestecă gumă pentru respirație proaspătă, alternativele pot include igiena orală corectă, apă, mentă fără gumă sau consult stomatologic dacă respirația urât mirositoare persistă.
Important este și modul în care guma este aruncată. Dincolo de expunerea individuală, guma de mestecat contribuie la poluarea urbană și se degradează greu, mai ales dacă are bază sintetică.
Studiul ridică și o problemă de transparență. Dacă un produs este mestecat, ținut în gură și expus direct salivei, consumatorul ar trebui să știe cât mai clar ce conține. Faptul că baza de gumă este adesea descrisă generic lasă prea mult spațiu pentru incertitudine.
Pentru cercetători, lipsa detaliilor face dificilă compararea compoziției declarate cu particulele identificate în salivă. Pentru consumatori, înseamnă că alegerea între „natural” și „sintetic” nu este neapărat suficientă pentru a reduce expunerea.
Studiul UCLA nu spune că oamenii trebuie să renunțe complet la guma de mestecat, dar arată că un obicei aparent banal poate contribui la expunerea zilnică la microplastice. Într-o lume în care plasticul este deja prezent în aer, apă și alimente, fiecare sursă nou identificată contează.