Unii oameni sunt de părere că fericirea stă și în momentul în care primim ceva dorit – bonusuri de la locul de muncă, o notă mare la un examen important, o surpriză de ziua de naștere și alte lucruri de acest gen.
Totuși, neuroștiința spune altceva. Cercetările din ultimele decenii susțin faptul că momentul de activare cerebrală cel mai intens nu este cel în care se primește recompensa în sine, ci mai degrabă cel care o precedă. Cu alte cuvinte, în multe situații, creierul nostru trăiește mai intens așteptarea decât împlinirea acesteia.
Dopamina este adesea numită „hormonul fericirii", dar această etichetă este, fără doar și poate, una incompletă. Neurologii o descriu mai corect ca pe un hormon al motivației și al anticipării. Conform unor studii efectuate în ultimele decenii, se pare că dopamina nu este eliberată atât de mult în momentul în care primești o recompensă, cât în momentul în care creierul tău conștientizează faptul că recompensa este foarte aproape să apară.
Experimentele clasice ale cercetătorului Wolfram Schultz au demonstrat acest mecanism într-un mod destul de clar. În momentul în care un animal învăța că un semnal luminos precedă întotdeauna o recompensă alimentară, eliberarea de dopamină se muta treptat de la momentul primirii hranei către momentul apariției luminii. Recompensa în sine devenea cumva secundară. Semnalul - anticiparea - devenea sursa principală de activare a „hormonului fericirii”.
Unul dintre cele mai fascinante fenomene studiate în neuroștiință este efectul „near-miss" – situația în care ești foarte aproape de o primi o recompensă, dar nu o obții. Studiile prin imagistică cerebrală (fMRI) arată că în aceste momente creierul se comportă aproape identic ca atunci când câștigul chiar are loc.
Practic, creierul interpretează apropierea de recompensă ca pe un semnal că „data viitoare va reuși" iar această dată viitoare nu este deloc departe. Această interpretare greșită menține motivația ridicată și dorința de a continua. Nu este nici pe departe vorba despre o slăbiciune de caracter, ci despre o caracteristică fundamentală, naturală a arhitecturii cerebrale umane.
Acest mecanism explică multe dintre comportamentele noastre cotidiene. Te-ai gândit vreodată că uneori așteptarea unui concediu poate fi chiar mai plăcută decât concediul în sine? De ce citim recenzii despre un restaurant cu ore înainte să ajungem acolo? De ce deschidem aplicațiile de social media compulsiv, sperând la o notificare nouă, la o veste nouă?
În toate aceste situații de mai sus, creierul eliberează dopamină în fereastra de incertitudine – acel interval în care știi că ar putea veni ceva bun sau cel puțin interesant, dar nu ești sigur. Iar cu cât incertitudinea este mai mare, cu atât activarea poate fi mai intensă.
Psihologul B.F. Skinner a descris acest fenomen prin conceptul de întărire intermitentă – recompensele care vin aleatoriu, nu constant, creează cel mai persistent comportament de căutare. Este unul dintre cele mai robuste principii din psihologia comportamentală.
Jocurile de noroc reprezintă poate cel mai limpede exemplu al acestui principiu în acțiune. Atunci când un jucător așteaptă să vadă unde va pica bila ruletei sau apasă butonul Spin (Play) la sloturi, creierul intră imediat în starea de anticipare descrisă mai sus. Din acest motiv, cei mai mulți aleg jocuri sloturi cu speciale care pot fi și cumpărate (buy bonus), știut fiind faptul că șansele la premii consistente cresc în timpul rundelor speciale.
Intervalul dintre apăsarea butonului și afișarea rezultatului este, neurologic vorbind, momentul de maximă activare a dopaminei. Uneori nici nu contează dacă urmează un câștig mic, unul major sau poate chiar un jackpot casino pentru a declanșa același răspuns cerebral ca și câștigul efectiv.
Sunetele, animațiile și efectele vizuale din aceste jocuri sunt construite tocmai pentru a prelungi și amplifica această fereastră de anticipare. Creierul nu distinge între „aproape câștig" și câștig real – ambele activează circuitele recompensei în mod similar.
Tocmai de aceea, este recomandat ca jocurile de casino să fie tratate mereu ca o formă de divertisment cu buget prestabilit, nu ca o activitate în care așteptările emoționale și financiare sunt lăsate să ghideze deciziile.
Înțelegerea acestui mecanism nu este doar o curiozitate neurologică – este o unealtă de autocunoaștere. Când știi că anticiparea poate fi în unele cazuri mai puternică decât recompensa, poți învăța să o observi conștient, fie că apare în viața profesională, în relații sau în activități recreative de orice tip.
Creierul este o mașinărie extraordinară, optimizată de evoluție pentru a ne menține în mișcare, în căutare, în speranță. Înțelegerea modului în care funcționează este primul pas spre a-l folosi în favoarea noastră.
