Colegiul Medicilor Stomatologi din România lansează o platformă care simplifică relaţia dintre medici şi colegiu

Foto: Freepik @jcomp

Potrivit unui comunicat remis marţi Agerpres, prin MyCMSR medicii stomatologi pot gestiona rapid toate aspectele administrative ale activităţii profesionale: verificarea punctajului EMC, plata cotizaţiei lunare, verificarea valabilităţii documentelor sau transmiterea celor legate de competenţe şi specializări, potrivit Agerpres.

De asemenea, platforma permite inclusiv obţinerea certificatelor şi vizelor anuale, fără a mai fi necesară deplasarea la colegiile teritoriale.

"Lansarea MyCMSR reprezintă un pas esenţial în transformarea digitală a CMSR. Ne-am propus să aducem Colegiul mai aproape de fiecare medic, prin transparenţă, eficienţă şi soluţii digitale. MyCMSR nu este doar o platformă, ci un nou mod de a colabora - mai simplu, mai rapid şi adaptat nevoilor reale ale stomatologilor", a declarat Florin Lăzărescu, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, citat în comunicat.

De asemenea, prin intermediul platformei, medicii îşi vor putea actualiza şi gestiona autonom datele profesionale, economisind timp şi având acces constant la informaţiile de interes. Accesul se va face gradual, începând cu 15 octombrie, pe baza unei invitaţii de înrolare trimise pe e-mail la adresa înregistrată la colegiul teritorial.

CMSR le recomandă medicilor ca pentru orice neclarităţi referitoare la datele profesionale din platformă (EMC, cotizaţii, documente) să se adreseze colegiului teritorial de care aparţin.

"Prin lansarea MyCMSR, Colegiul Medicilor Stomatologi din România continuă procesul de digitalizare instituţională şi îşi reafirmă angajamentul pentru o administraţie eficientă, transparentă şi orientată către sprijinul real al medicilor stomatologi, în concordanţă cu standardele europene actuale", se menţionează în comunicat. 

Articole similare

Donald Trump, din nou la spital

12 oct 2025, 09:57
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a ajuns din nou la spital. Ce se întâmplă cu președintele SUA, la doar câteva zile după ce medicii au anunțat că este într-o stare...