Medic pensionat din Târgoviște, prins în flagrant când lua mită

Medic

Un medic pensionat cu contract de prestări servicii la Spitalul Județean Târgoviște a fost prins în flagrant în timp ce lua mită.

Medic, mită. Un doctor pensionar cu contract de prestări servicii la Spitalul Judeţean Târgovişte a fost prins în flagrant când lua mită pentru a face o cezariană, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Camelia Matei. Flagrantul a avut loc miercuri, iar medicul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi trimis în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Familia pacientei a fost cea care a reclamat faptul că doctorul a cerut bani pentru a face cezariana. Surse din anchetă susţin că doctorul a cerut iniţial 1.750 de lei şi a fost prins primind 1.400 de lei. Procurorii cercetează în continuare faptele, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru luare de mită, potrivit Agerpres.

În legătură cu acest subiect a scris joi, pe Facebook, şi deputatul USR Emanuel Ungureanu: "Medicul i-a pretins bani soţului, şpaga trebuia dată după intervenţie şi a fost împărţită ulterior între ginecolog, anestezist şi o asistentă de la sală. Medicii şi asistentele din spital au reacţionat prompt împotriva victimei şpăgarilor, colegial, frumos, nu? Citiţi cu atenţie mesajul celui care a avut curajul să denunţe faptul că i s-au pretins bani pentru ca soţia să nască în condiţii bune. '(...) este o problemă foarte gravă din punctul meu de vedere cu soţia mea la spital, de dimineaţă la ora 6,30 o asistentă şi nu prea voia să îi facă tratamentul pe motiv că 'l-a aranjat pe doctor', iar acum 30 de minute a venit un domn doctor ginecolog Tomescu, a întrebat-o dacă ea e .... iar când a ieşit din salon a înjurat-o de toate alea'".

Articole similare

Diferența dintre genunchieră și orteza de genunchi

25 aug 2026, 11:39
Genunchiul este una dintre cele mai solicitate articulații ale corpului. El suportă greutatea corpului la fiecare pas și este implicat în aproape toate activitățile de zi cu zi, de la mers și...