Lewis Roberts, tânărul de 18 ani, duce o luptă între viață și moarte după ce o dubiță l-a izbit cu putere într-o intersecție din Leek, într-un accident. Tânărul, care suferise leziuni grave la creier, a fost imediat operat, însă medicii nu i-au mai dat nicio șansă de recuperare. La doar patru zile după accident, specialiștii au anunțat familia că băiatul este efectiv în moarte cerebrală - starea în care o persoană nu mai are funcții ale creierului și și-a pierdut definitiv cunoștința și capacitatea de a respira în mod independent.
Apropiații și-au luat rămas bun de la tânăr și au decis ca organele acestuia să fie donate, pentru a salva alte vieți.
„Acest lucru i-a cumpărat lui Lewis timp suplimentar înainte ca aparatul său de susținere a vieții să fie oprit. Cu câteva ore înainte de operația (de recoltare de organe, n.r.) lui Lewis, el a început să respire din nou singur. Un miracol pe care orice familie și-ar putea dori după ce i s-a spus că are șanse zero să trăiască. După aceasta, Lewis a continuat să progreseze. El a început să reacționeze la testele de durere, mișcându-și membrele pe cont propriu și, de asemenea, mișcându-și capul dintr-o parte în alta, clipind și mișcându-și și gura. În fiecare zi, acest băiat devine mai puternic”, notează stokesentinel.co.uk.