Tulpina indiană a COVID. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: E bine că numărul se menține redus

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, în județul Vaslui.Foto: Print screen

Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a declarat la un post TV că numărul cazurilor de COVID - tulpina indiană se menține scăzut.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, joi seara, 10 iunie, că numărul cazurilor de COVID cu tulpina indiană se menține redus.

”Tulpina indiană apăruse în urmă cu două luni la noi în țară. E bine că numărul se menține redus și că, cel puțin din datele raportate de INSP încă nu există transmitere comunitară, sau, cel puțin, transmitere comunitară semnificativă pentru tulpina indiană”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Reprezentanții Institutului Naţional de Sănătate Publică au precizat că până pe 6 iunie au fost raportate 2.087 secvențieri. Dintre acestea, 1.437 de cazuri sunt varianta britanică, 10 - sud-africană, 17 braziliană și 26 cea indiană; varianta Delta - 3 cazuri dintr-un focar din Colonia Bod, județul Brașov; un caz din București, un altul dintr-un focar din Dolj, 13 cazuri din orașul Popești-Leordeni.

OMS a denumit tulpina britanică Alpha, Beta cea sud-africană şi tulpina indiană - Delta, potrivit Antena 3.

 

Articole similare

Diferența dintre genunchieră și orteza de genunchi

25 aug 2026, 11:39
Genunchiul este una dintre cele mai solicitate articulații ale corpului. El suportă greutatea corpului la fiecare pas și este implicat în aproape toate activitățile de zi cu zi, de la mers și...