EXCLUSIV Prof. dr. Victoria Aramă, despre polivaccinare: O să avem vaccin COVID actualizat. Într-un braț un vaccin, în celălalt braț alt vaccin, în coapsă al treilea
Ce este, de fapt, polivaccinarea. Cum se face și care sunt avantajele.
Vaccinarea obligatorie este "necesară într-o societate democratică", consideră Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de părinţii unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă în...
"Această decizie vine să întărească posibilitatea unei obligaţii de vaccinare în condiţiile pandemiei actuale de COVID-19.", a comentat Nicolas Hervieu, jurist specialist al CEDO, subliniind "marja de apreciere lăsată de Curte statelor în politica lor de vaccinare".
Potrivit lui Hervieu, hotărârea CEDO face "constatarea unui consens general asupra efectelor benefice ale vaccinării, care nu sunt puse în cauză de efectele secundare inevitabile, atât timp cât există un control ştiinţific strict".
Totodată, Curtea sprijină "principiul de solidaritate socială care poate justifica să le fie impusă vaccinarea tuturor, chiar şi celor care se consideră mai puţin ameninţaţi de boală, câtă vreme este vorba despre protejarea celor mai vulnerabile persoane".
În decizia sa, CEDO consideră că vaccinarea obligatorie a copiilor în Republica Cehă cu un vaccin nonavalent (împotriva a nouă boli, printre care difterie, tetanos, poliomielită) nu constituie o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la "dreptul la respectarea vieţii private".
"Politica de vaccinare urmăreşte obiective legitime de protejare a sănătăţii, precum şi a drepturilor celuilalt, prin faptul că îi protejează atât pe cei care primesc vaccinurile respective, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale.", subliniază CEDO.
Aceste din urmă persoane, relevă Curtea, sunt "tributare imunităţii colective pentru a se proteja împotriva bolilor contagioase grave în cauză".
Citește și Sute de tulpini COVID care provoacă îngrijorare, depistate în România
Republica Cehă "beneficiază, aşadar, de o marjă amplă de apreciere în acest context", adaugă Marea Cameră, ale cărei decizii nu pot face obiectul unui apel. "Interesul superior al copiilor trebuie să primeze în toate deciziile care îi privesc", subliniază instanţa.
În cazul în speţă, deşi "neadmiterea copiilor la grădiniţă implică pentru ei pierderea unei ocazii cruciale de dezvoltare a personalităţii", a fost "vorba de o măsură preventivă mai degrabă decât de una punitivă, ale cărei efecte au fost limitate în timp", mai explică judecătorii de la Strasbourg.
Ce este, de fapt, polivaccinarea. Cum se face și care sunt avantajele.
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni