FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Premierul francez, Jean Castex, a declarat joi că membrii personalului sanitar care nu se vor vaccina anti-COVID-19 până la data fixată de 15 septembrie vor fi sancţionaţi şi a justificat această măsură prin creşterea numărului de contagieri în unităţile pentru îngrijirea persoanelor vârstnice. "Nu vom da înapoi", a spus Castex într-un interviu acordat postului RTL în care a făcut referire la cazul unei unităţi de îngrijire în care vârstnicii au fost infectaţi de membrii personalului. "Nimeni nu poate înţelege acest lucru", a adăugat el.
Premierul a precizat că data de 15 septembrie pentru aplicarea obligativităţii vaccinării pentru personalul sanitar - şi pentru alte categorii profesionale aflate în contact cu persoanele vulnerabile - a accelerat campania de imunizare. "Am ajuns la peste 83% în rândul sanitarilor vaccinaţi. Tactica noastră a dat roade", a explicat premiul francez.
Jean Castex a precizat, de asemenea, că a treia doză de vaccin a fost aprobată pentru cei de peste 65 de ani şi pentru cei cu risc ridicat în caz de COVID-19 şi care va începe să fie administrată din 12-13 septembrie.
Restul grupurilor vizate de această doză suplimentară se vor putea programa pentru vaccinare "de la începutul lunii septembrie", a subliniat el.
Pentru a primi noua doză este necesar să fi trecut şase luni de la rapel. Premierul Castex a exclus, cel puţin deocamdată, impunerea certificatului sanitar în companii. În Franţa, certificatul sanitar - ce dovedeşte vaccinarea cu schema completă, trecerea prin boală sau un test negativ la COVID-19 în termen de maximum 72 de ore - a devenit obligatoriu pentru numeroase activităţi sociale, precum accesul în baruri sau restaurante, potrivit Agerpres.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
OMS a aprobat vaccinul anti-mpox pentru adolescenții cu vârste între 12-17 ani.
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Fundaţia Gates se angajează să doneze 1,6 miliarde de dolari alianţei Gavi pentru vaccinuri.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Acest tratament previne apariția cancerului. Răspunsul se află în sistemul imunitar al fiecăruia dintre noi.
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.