Vaccinarea, debirocratizată. Rafila: Medicii de familie vor fi aprovizionați. Nu vor mai merge la DSP-uri
Vaccinarea va fi mult mai accesibilă. Se lucrează la reforma sistemului.
Rujeola este o boală gravă, foarte contagioasă, cauzată de un virus. Înainte de introducerea vaccinului împotriva rujeolei în 1963 și de vaccinarea pe scară largă, epidemiile majore se produceau aproximativ la fiecare 2-3 ani, iar rujeola provoca aproximativ 2,6 milioane de decese în fiecare an, potivit OMS.
Rujeola este cauzată de un virus din familia paramixovirusurilor și se transmite, în mod normal, prin contact direct și prin aer. Virusul infectează tractul respirator, apoi se răspândește în tot corpul. Rujeola este o boală umană și nu este cunoscută ca fiind prezentă la animale.
Activitățile accelerate de imunizare au avut un impact major asupra reducerii numărului de decese cauzate de rujeolă. În perioada 2000- 2018, vaccinarea împotriva rujeolei a prevenit un număr estimat de 23,2 milioane de decese. Decesele cauzate de rujeolă la nivel mondial au scăzut cu 73%, de la un număr estimat de 536 000 în 2000* la 142 000 în 2018.
Cum se transmite rujeola?
Rujeola este una dintre cele mai contagioase boli din lume. Se răspândește prin tuse și strănut, prin contact personal apropiat sau prin contact direct cu secreții nazale sau de gât infectate.
Virusul rămâne activ și contagios în aer sau pe suprafețele infectate timp de până la 2 ore. Poate fi transmis de o persoană infectată cu 4 zile înainte de apariția erupției cutanate și până la 4 zile după erupția cutanată.
Focarele de rujeolă pot duce la epidemii care provoacă multe decese, în special în rândul copiilor mici și malnutriți. În țările în care rujeola a fost în mare parte eliminată, cazurile importate din alte țări rămân o sursă importantă de infecție.
"Poate puțini știu că în cazul rujeolei, am avut ani și cu 185.000 de cazuri înregistrate în anul respectiv. Am început vaccinarea în 1980 și am avut după 10 - 15 ani și ani cu 7 cazuri pe an.
Cam 4% din cazurile înregistrate au ajuns la Terapie Internsivă cu o rată de deces destul de mare.
185.000 de cazuri, apoape 8.000 la ATI, cu o rată de deces destul de mare la vremea respectivă. Asta a fost motivul pentru care s-au căutat soluții și s-a introdus vaccinul împotriva rujeolei", a declarat dr. Laszlo Attila, Secretar, Comisia pentru sănătate, Senatul României, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul dezbaterii "Vaccinul, cel mai puternic stimulent al imunității".
"Nimeni nu vorbește despre situația pe care am avut-o din cauza rubeolei la nou-născuți, la mamele care au trecut prin infecția cu rubeolă la vremea respectivă. Cu timpul s-a modificat calendarul de vaccinare, pentru că toată lumea și membrii lumii medicale au constatat că este una dintre cele mai eficiente metode de a preveni sau evita apriția acestor boli care au cauzat foarte multe probleme la nivel mondial.
Am început cu variola, a dispărut și poliomielită, sperăm că uităm și de rujeolă dar din păcate nu. Din cauza dezvoltării tehnologice au apărut noi și noi vaccinuri, unele introduse în calendarele naționale de vaccinare. Fiecare țară gestionează distinct aceste probleme", a ma spus dr. Laszlo Attila.
"Alarmant este că numărul cazurilor de rujeolă este în creștere în regiunea europeană a OMS. Global, din cauza pandemiei, ne confruntăm cu probleme la nivelul vaccinării", a spus și Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.
Primul semn al rujeolei este, de obicei, o febră mare, care începe la aproximativ 10-12 zile după expunerea la virus și durează între 4 și 7 zile. În stadiul inițial pot apărea un nas care curge, tuse, ochi roșii și apoși și mici pete albe în interiorul obrajilor. După câteva zile, apare o erupție cutanată, de obicei pe față și în partea superioară a gâtului.
În decurs de aproximativ 3 zile, erupția se extinde, ajungând în cele din urmă la mâini și picioare. Erupția durează 5 până la 6 zile, apoi dispare. În medie, erupția apare la 14 zile după expunerea la virus (într-un interval de 7-18 zile).
Majoritatea deceselor legate de rujeolă sunt cauzate de complicațiile asociate cu boala. Complicațiile grave sunt mai frecvente la copiii cu vârsta sub 5 ani sau la adulții de peste 30 de ani.
Cele mai grave complicații includ orbirea, encefalita (o infecție care provoacă umflarea creierului), diareea severă și deshidratarea aferentă, infecțiile urechii sau infecțiile respiratorii severe, cum ar fi pneumonia. Rujeola severă este mai probabilă în rândul copiilor mici slab hrăniți, în special a celor cu insuficientă vitamina A, sau al căror sistem imunitar a fost slăbit de HIV/SIDA sau de alte boli.
Vezi mai multe în video:
Vaccinarea va fi mult mai accesibilă. Se lucrează la reforma sistemului.
Ce ar presupune vaccinarea în farmacie. Care sunt problemele legale.
Cum ar trebui să arate publicitatea la medicamente.
Ce nu s-a spus despre rujeolă. Laszlo Attila ne-a oferit câteva detalii cheie.
Vaccinarea antigripală este la cote destul de mici. Pentru a crește rata de vaccinare se propune stimularea medicilor de familie.
ARN mesager este tratamentul care ar putea distruge cancerul și alte boli grave.
Ce se știe despre vaccinare. De unde ne luăm informațiile. Care este rolul Dr. Google în ceea ce privește sănătatea.
Care este țara care nu are niciun caz de cancer de col uterin. Cum s-a ajuns la această perfomanță.
Meningococ - tot ce trebuie să știi. Care sunt cauzele, simptomele, cum se transmite și care e cea mai bună metodă de prevenție.
Vaccinarea anti-HPV - ce trebuie să știi. Când se face și până la ce vârstă.
Ce este EpiPen şi pentru ce se utilizează? Câte cazuri de anafilaxie au existat după vaccinarea antigripală în farmacii.
Zoonozele sunt bolile transmise de la animale, la om. Cum se face saltul și care sunt zonele fierbinți de pe glob.