EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Profesorul Mircea Ivan, românul care a contribuit la o descoperire care a revoluționat Medicina și care a fost premiată cu Nobel în 2019, a fost invitatul emisiunii Academia de Sănătate, realizate de academicianul Irinel Popescu. Profesor la Universitatea Indiana din Indianapolis, SUA, Mircea Ivan spune că de multe ori când se testează ceva, implicațiile pot să fie în cu totul și totul alt domeniu.
”Lucram pe cancerul renal, un anumit tip de cancer renal, și mai ales asociat cu un sindrom foarte rar. Interesant e că studiind această boală foarte rară am dat peste un mecanism care există în celulele animale de cel puțin trei miliarde de ani și care este conservat în toate celulele metazoare, doar că în acest cancer renal și în acest sindrom, acest mecanism era foarte vizibil.
S-a întâmplat de multe ori să descoperim mecanisme fundamentale pentru celule în boli rare, în care aceste mecanisme sunt afectate în mod particular
Ca o descoperire să se producă trebuie să fie momentul oportun. Am avut noroc că în momentul respectiv studiam această boală în care, fără să știm, acest mecanism era afectat genetic. Și cam într-un an și jumătate am început să lucrez, am avut deja primele dovezi că ar putea să fie cheia pe care o căutam de foarte mulți ani. O căuta întregul domeniu al biologiei moleculare. Este o întrebare foarte naturală: cum se adaptează celulele la variațiile în concentrație ale acestei molecule fundamentale pentru viață? Nu cred că este vreun domeniu care nu este interesat în cum percep celulele oxigenul”, susțin profesorul Mircea Ivan.
Ca să-și întărească afirmațiile, profesorul Ivan amintește domeniile din care provin cei trei care au luat Nobelul în Medicină în 2019: William G. Kaelin - din domeniul cancerului, a condus grupul de cercetări de la Dana-Farber, din care făcea parte și profesorul Ivan; al doilea savant - Gregg L. Semenza de la Universitatea Johns Hopkins - neumatolog foarte interesat de foxia fetală; al treilea savant - Sir Peter J. Ratcliffe de la Oxford - nefrolog interesat de anemia bolilor renale cronice.
Ce a însemnat descoperirea recompensată cu Premiul Nobel puteți vedea mai jos:
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.
Cum arată sistemul medical în anul 2025. Care sunt principalele neajunsuri.
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
Ce înseamnă dacă postezi online poze din vacanță. Ce spune acest lucru despre tine.