De ce obosești după fiecare masă? Nu e doar digestia! Iată adevăratul motiv
Te simți epuizat(ă) după fiecare masă? Nu ești singur(ă)! Iată de ce.
Femeia, de peste 60 de ani, a ajuns sâmbătă noaptea la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Baia Mare, cu sindrom respirator acut. Femeia era în stare gravă, iar medicii ua intervenit foarte repede procedurile, pentru a-i salva viața. Numai că, potrivit unor surse, fiii acesteia au fost nemulțumiți de felul în care au acționat medicii și nu au acceptat să o interneze. „Femeia era în stare foarte gravă, au încercat să o interneze, de fapt, chiar au internat-o pe Terapie Intensivă, dar familia nu a acceptat, au semnat și au vrut să o ducă acasă. Nemulțumiți, nu am înțeles de ce”, spune managerul spitalului, Vasile Pop.
Mai mult decât atât, fiii pacientei au devenit agresivi și au înjurat, au încercat să lovească un asistent, au fost atât de agresivi, încât serviciul de pază al spitalului nu a reușit să-i liniștească, astfel că a fost nevoie de intervenția Poliției și a Jandarmeriei.
Potrivit unor surse, femeii i s-a făcut un test rapid și era suspectă de COVID-19. Cert este însă că femeia a decedat până a doua zi, după ce a ajuns acasă.
„Polițiștii băimăreni care au fost solicitați prin apelul de urgență 112 să intervină în seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie, în cazul unui scandal provocat de mai multe persoane la secția UPU a Spitalului Județean Baia Mare, au reușit să aplaneze conflictul și au identificat patru persoane recalcitrante, care au fost sancționate contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991. De asemenea, o a cincea persoană a fost sancționată la Legea nr. 55 din 2020. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 4.000 de lei”, arată IPJ Maramureș.
De asemenea, s-a demarat o anchetă internă, pentru a afla ce a dus la nemulțumirea rudelor pacientei. „S-a declanșat o anchetă internă, condusă de directorul medical interimar al spitalului. Toți cei care au fost prezenți în seara respectivă vor da note informative despre ce s-a întâmplat, ca să vedem dacă oamenii și-au făcut treaba”, a mai spus Vasile Pop.
Te simți epuizat(ă) după fiecare masă? Nu ești singur(ă)! Iată de ce.
Medicii i-au spus că mai are un an de trăit, dar a făcut ceva total neașteptat și tumora a dispărut! Povestea incredibilă a Ancăi Sigartău te va lăsa fără cuvinte.
Ouă, lapte și pește cu CANCER, boli hormonale și infertilitate în ele! Ai mâncat ASTA? Au PFAS, ceva ce NU ar trebui să existe nicăieri!
Dermatologii trag un semnal de alarmă. Un efect neașteptat al incendiilor de vegetație asupra tuturor oamenilor.
Ce înseamnă dacă ți se sparge un vas de sânge în ochi? Cauza te-ar putea surprinde.