Presară sare pe pervazul ferestrei. Trucul care te scapă de o problemă enervantă și de problemele de sănătate
Un bol cu sare plasat pe pervazul ferestrei te scapă de o problemă enervantă care, de altfel, îți poate afecta sănătatea.
Care sunt sfaturile pentru un somn odihnitor, dar și pentru o viață fără alergii.
Acarienii fac parte din viața noastră, că ne place sau nu, iar prezența lor poate cauza alergii. Însă un gest banal, făcut zilnic, poate să diminueze impactul pe care aceștia îl pot avea asupra noastră.
Făcutul patului, pe lângă faptul că vine în sprijinul unui start bun al activităților pe care ni le-am propus pentru respectiva zi, dar simpla acțiune de a scutura așternuturi ajută la eliminarea prafului și a acarienilor responsabili cu multe alergii ale pielii, ochilor și respiratorii.
De asemenea, pe lângă aspectul sănătate fizică este vorba și de cea mentală/emoțională, căci un pat aranjat vine la ”pachet” cu o calitate a somnului îmbunătățită. Un studiu realizat de Fundația Națională a Somnului din SUA a constatat că atunci când stai într-un pat care nu a fost aranjat, calitatea somnului este afectată.
Sfaturi pentru un somn odihnitor. Ce nu trebuie să ai în dormitor
Îmbunătățește productivitatea. ”A-ți face patul în fiecare dimineață se corelează cu o productivitate mai mare, un sentiment mai mare de bunăstare și o capacitate mai mare de a respecta un buget. Aceste schimbări inițiale declanșează reacții în lanț care ajută alte obiceiuri bune să se instaleze”, notează autorul Charles Duhigg în cartea sa ”The Power of Habit”.
Cm primul pas din zi este acela de a face patul, amiralul William H. McRaven a dezvăluit în cartea sa celelalte nouă principii care l-au ajutat să depășească provocările nu doar în cariera sa militară, cât mai ales în viață:
- Fă-ți patul în fiecare zi!
- Caută până vei găsi oamenii dispuși să îți fie alături, pe aceia care sunt dispuși să zboare alături de tine!
- Ia ca măsură mărinimia sufletească a oamenilor.
- Nu înceta să evoluezi.
- Nu îți fie teamă de salturile periculoase.
- Dacă este nevoie, sari peste obstacole.
- Nu te întoarce din drum nici când te întâlnești cu un banc de rechini.
- Amintește-ți să fii cel mai bun chiar și în momentele cele mai întunecate.
- Începe să cântați atunci când te simți vârât în noroi până la gât.
- Seamănă în jurul tău speranță pentru lumea întreagă.
Praful este o problemă dăunătoare pentru sănătate, de care nu avem cum să scăpăm, pentru că reapare, indiferent de cât de multă curățenie facem.
Praful care se formează în interior este, de obicei, format din particule ultrafine, cum ar fi celulele pielii, părul, polenul, murdăria, părul de animale de companie și fibrele din îmbrăcăminte sau mobilierul din material textil, conform Mental Floss.
De multe ori s-a spus că praful provine din piele moartă, însă trebuie să știi că majoritatea celulelor moarte sunt îndepărtate când facem duș, iar cea mai mare parte dintre particulele de praf provin de afară. Mai exact, aproximativ două treimi din particulele de praf din casa ta provin din exterior.
Mai mult, picioarele noastre aduc cea mai mare parte din praful care se regăsește în locuință, iar o altă sursă este aerul care intră prin ferestrele și ușile deschise și care poate conține polen și chiar bucăți de insecte moarte.
Nu tot praful este format din materiale naturale. O altă parte o reprezintă un amestec de bucăți mici de plastic, poluanți și alți contaminanți în particulele de praf din exterior. Citește mai departe AICI.
Un bol cu sare plasat pe pervazul ferestrei te scapă de o problemă enervantă care, de altfel, îți poate afecta sănătatea.
Alcoolul poate provoca o alergie ciudată la anumite alimente.
Fitofotodermatita apare cel mai frecvent în sezonul cald. Care sunt simptomele și când este cazul să vă prezentați la medic.
Alergia la alcool poate avea reacții severe. Află ce trebuie să faci dacă ai o alergie la alcool.
Ce este rinita alergică, ce o cauzează și care e diferența dintre rinită și viroză.
Intoleranța la fructoză apare atunci când organismul nu poate absobi fructoza în mod corespunzător. Simptomele sunt digestive.
Sezonul cald vine cu o serie de provocări pentru copii și părinți. Cum să îi protejăm pe cei mici de pișcăturile de insecte.
Vopseaua de păr este asociată cu riscuri semnificative. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Intoxicația cu deodorant poate fi mortală. Iată ce trebuie să faci dacă ai inhalat vaporii parfumului sau ai deodorantului.
Sezonul alergiilor la ambrozie a început, aducând un risc crescut de reacții alergice severe.
”Este important ca toate aceste frici să fie comunicate, conștientizate, să nu ne temem să ne temem”, susține specialistul.
Alergiile pot varia de la simptome ușoare la reacții severe, incluzând dificultăți de respirație și anafilaxie.
Ce se întâmplă când animalul de companie se află în preajma ta. Experții dezvăluie detaliul scârbos la care te expui.
De ce ești alergic - cauzele alergiilor, simptome, tratament, prevenție.
Cum se poate scăpa de alergia la polenul de ambrozie.