Cea de-a VIII-a ediție a Congresului "Estul Întâlnește Vestul – East Meets West" aduce în prim-plan cele mai noi tehnologii și tratamente în cardiologie și chirurgie cardiovasculară, reunind peste 250 de specialiști din România și din lume. Evenimentul se concentrează pe conceptul "Heart Team", o colaborare multidisciplinară între cardiologi, chirurgi, anesteziști și specialiști în recuperare, pentru a oferi soluții practice și inovative pacienților cu afecțiuni complexe ale inimii.
Printre premierele prezentate se numără tehnologii robotice avansate, valve transcateter de ultimă generație și, la nivel național, prima experiență românească cu Pulse Field Ablation pentru ablația fibrilației, realizată cu succes la Spitalul Militar. Congresul reprezintă astfel un punct de întâlnire între excelența internațională și inovația locală, oferind informații valoroase atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg interesat de sănătatea inimii.
Vezi emisiunea dând CLICK pe imaginea de mai sus
Congresul "Estul Întâlnește Vestul" – Heart Team în centrul atenției
Cea de-a VIII-a ediție a Congresului "Estul Întâlnește Vestul" reunește specialiști din cardiologie și chirurgie cardiovasculară pentru a prezenta cele mai noi tehnologii și soluții practice în tratarea bolilor cardiovasculare. Evenimentul se concentrează pe abordarea multidisciplinară "Heart Team", implicând cardiologi, chirurgi, anesteziști și alți specialiști, și aduce laolaltă peste 250 de participanți interesați de cazuri complexe și complicații clinice.
"Este un congres aparte. Sigur că este adresat, cum spunem noi, specialiștilor inimii, așa cum ne place să-l numim: un heart team congres.
Anul acesta, am onoarea să fiu președinte al congresului, iar domnul profesor Victor Costache este vicepreședinte. Totuși, el este părintele acestui congres și al acestui concept, pentru că este un concept. Un concept care, în prezent, este recomandat de ghidurile noastre de practică medicală.
Practic, orice patologie cardiovasculară complexă nu poate fi abordată altfel decât într-o echipă. Și această echipă include mai mulți specialiști:
- un cardiolog clinician, care pune diagnosticul și evaluează pacientul;
- un cardiolog intervenționist, care oferă soluțiile procedurale;
- un chirurg cardiovascular, bine pregătit conform regulilor moderne ale chirurgiei cardiovasculare, care stăpânește atât tehnicile endovasculare, cât și procedurile minim invazive;
- un anestezist.
Mai sunt și alți specialiști implicați, precum radiologii intervenționiști, care pot contribui prin imagistică. Într-o echipă extinsă a inimii, mai pot fi incluși psihologul, medicul de nutriție și specialiștii în recuperare cardiovasculară.
Acest congres se adresează tuturor celor interesați de patologia cardiovasculară. De altfel, anul acesta avem până acum înscriși 250 de participanți, din diverse specialități: chirurgi cardiovasculari, cardiologi, cardiologi intervenționiști, radiologi intervenționiști, medici de recuperare, specialiști în diabet și nutriție.
Practic, toți cei interesați vin să afle nu doar aspecte teoretice – ceea ce individualizează congresul în peisajul congreselor medicale. Avem congrese mari și importante, cum sunt Congresul Național de Cardiologie sau Congresul Național de Chirurgie Cardiovasculară, dar acestea sunt, să spunem, mai teoretice.
Aici, în schimb, se vorbește despre practică, despre soluții aplicabile și despre complicațiile care pot apărea. Este un spațiu de dialog deschis între toți acești specialiști, motiv pentru care considerăm că este un congres aparte", a explicat dr. Silviu Dumitrescu, medic primar cardiolog, șeful secției Cardiologie I (Cardiologie Intervențională și Perioperatorie) din cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" București, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Congres internațional pentru specialiști cardiovasculari
Evenimentul pune accent pe abordarea multidisciplinară "Heart Team" și pe colaborarea specialiștilor în interesul pacienților, incluzând și medicii de familie ca parte esențială a sistemului medical.
"Acest congres are o istorie frumoasă. Este organizat în Europa de către Societatea Internațională a Specialiștilor Endovasculari, o societate creată acum mai bine de 30 de ani de profesorul Dietrich din Arizona, fondatorul Arizona Heart Institute. Domnia sa a fost unul dintre pionierii care au reușit să combine specializările în chirurgie cardiovasculară și chirurgie endovasculară, fiind implicat în dezvoltarea endografturilor de la Endologics.
Acest concept de societate multidisciplinară ar fi trebuit să fie numit Societatea Internațională Heart Team, dar pe vremea aceea conceptul de Heart Team nu exista. Societatea reunește chirurgi cardiovasculari, chirurgi vasculari, specialiști endovasculari, radiologi, cardiologi clinicieni și cardiologi intervenționiști, totul în interesul pacienților. Congresul reprezintă filiala din Europa de Est a Societății Internaționale, denumită "capitolul" societății.
Președinte pentru această filială în Europa de Est este profesorul Ivo Petrov de la Cibadem, care va fi și el prezent la congres, alături de unii dintre cei mai mari specialiști endovasculari din lume. Acest congres reunește toți specialiștii în interesul pacienților. Să nu uităm nici colegii noștri, medicii de familie, care sunt de asemenea invitați la această conferință internațională.
Medicii de familie sunt coloana vertebrală a medicinei românești și a medicinei în general", a explicat prof. dr. Victor Costache, medic primar Chirurgie cardiovasculară, sef Secție Chirurgie Cardiovasculară, Spitalul Clinic SANADOR, în escluzivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Vezi emisiunea dând CLICK pe imaginea de mai sus
Congresul "Estul Întâlnește Vestul" – noutăți
Prof. dr. Victor Costache a explicat că principalele noutăți prezentate la congres vizează tehnologiile robotice și metodele transcateter, care au înlocuit în mare parte chirurgia robotică tradițională în ultimul deceniu.
"Noile noutăți sunt reprezentate de tehnologiile robotice. Mult timp, chiar în ultimii zece ani, putem spune că chirurgia robotică în specialitatea noastră aproape a dispărut, fiind înlocuită de tratamentele bolilor cardiovasculare prin metode transcateter și chirurgie endoscopică. La congres se va face o trecere în revistă a ceea ce a apărut nou și vom discuta despre o nouă tehnologie cu nitinol.
De asemenea, noile valve transcateter, de la nivelul valvei mitrale, până acum au avut succes în special în tratamentul valvulopatiilor aortice. Vorbim despre proteza M3 de la Edwards, iar profesorul Spargeas, cel care a implantat primul astfel de dispozitiv în Europa, ne va prezenta experiența sa cu această nouă valvă transcateter de la Edwards.
Vom avea ultimele noutăți în ceea ce privește anevrismele toraco-abdominale, prezentate de medicii care folosesc tehnologia Terumo Aortic, atât în anevrismele toraco-abdominale, cât și în anevrismele de cruză aortică. Fiecare subiect va fi tratat foarte exhaustiv și academic, acoperind întreg spectrul bolilor cardiovasculare, și vom avea un update pentru fiecare patologie: valvă aortică, valvă mitrală, valvă tricuspidă, coronare, boli aortice și boli vasculare periferice", a explicat prof. dr. Victor Costache, medic primar Chirurgie cardiovasculară, sef Secție Chirurgie Cardiovasculară, Spitalul Clinic SANADOR, în escluzivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Congresul "Estul Întâlnește Vestul" – premieră națională
Dr. Silviu Dumitrescu a prezentat la congres o noutate națională: prima experiență românească în ablația fibrilației cu tehnologia Pulse Field Ablation, realizată de dr. Andrei Radu la Spitalul Militar. Această metodă inovatoare a fost aplicată în cazuri complexe, cu rezultate foarte bune, reprezentând o premieră importantă pentru cardiologia intervențională din România.
"Voi menționa și o noutate care nu este neapărat internațională, ci una națională. Avem și prezentări din România, și îl voi aminti aici pe doctorul Andrei Radu de la Spitalul Militar, care va povesti despre prima experiență românească în ablația fibrilației printr-o tehnologie nouă numită Pulse Field Ablation. Această tehnologie a fost utilizată pentru prima dată în Spitalul Militar, cu o serie de cazuri complexe, dar cu rezultate foarte bune. Deci avem și noi premiere naționale lăudabile, care merită comunicate", a explicat dr. Silviu Dumitrescu, medic primar cardiolog, șeful secției Cardiologie I (Cardiologie Intervențională și Perioperatorie) din cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" București, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Vezi emisiunea dând CLICK pe imaginea de mai sus