China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Valul trei de COVID-19 urmează să lovească România. Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca din Bucureşti, spune că tinerii sunt vizați de acest val al...
"Știm foarte clar că grupele vulnerabile au început să fie vaccinate, avem deja raportări, este vorba de până la 70% dintre persoanele instituționalizate în căminele de bătrâni, avem undeva la 60% din persoanele dializate. Aceste persoane reprezentau grupele vulnerabile de a dezvolta forme severe de boală și de a necesita spitalizare și terapie intensivă. În acest context în care grupele vulnerabile vor fi securizate prin vaccinare și vor avea imunitate, va rămâne transmiterea intracomunitară a virusului în rândul tinerilor, care, în mod evident, odată cu venirea primăverii, vor socializa mai mult și vor avea un risc mai mare de contaminare. De aceea spun că acest val al treilea va fi un pic diferit, pentru că vom avea o transmitere accelerată în rândul tinerilor, însă, acest lucru va fi benefic pentru sistemul de sănătate, pentru că nu va avea aceeași presiune pe care am cunoscut-o în septembrie-octombrie 2020, pentru că tinerii, știm foarte bine, dezvoltă, în foarte mică proporție, forme severe de COVID-19, care să necesite spitalizare.", a declarat medicul Radu Țincu la Antena 3.
Valul trei este abia la început
"A început să se contureze, nu discutăm de un val care să fie concretizat prin transmitere accelerară, însă, din previziunile INSP, undeva în luna aprilie vom avea o creștere de cazuri, determinată de măsurile de relaxare. Sunt absolut convins că această creștere va fi ceva mai exprimată la începutul lunii aprilie, când transmiterea în rândul tinerilor va fi preponderentă.", a mai precizat doctorul.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.