Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Companiile aeriene din mai multe state continuă să-și suspende zborurile către China.
Coronavirus, China. Companiile aeriene au continuat joi să-şi suspende zborurile către China din cauza riscului de răspândire a noului coronavirus, care a făcut până în prezent cel puţin 170 de victime. Un astfel de anunţ a fost făcut joi de Air France, ai cărei reprezentanţi au informat că această companie îşi va suspenda toate zborurile regulate spre China continentală începând de joi până în data de 9 februarie.
Air France "va asigura zboruri speciale către şi din Shanghai şi Beijing cu echipaje voluntare începând de joi, 30 ianuarie, pentru a asigura întoarcerea clienţilor şi angajaţilor săi", a precizat compania aeriană într-un comunicat. Cu o zi înainte, Air France anunţase că îşi reduce activitatea la un zbor zilnic către Shanghai şi Beijing începând de vineri "din cauza scăderii cererii pentru aceste destinaţii". Începând din 22 ianuarie, ea îşi suspendase zborurile spre Wuhan, oraşul din centrul Chinei unde a fost detectat prima dată coronavirusul.
Anunţuri asemănătoare au fost făcute joi şi de companii aeriene precum Air India, EgyptAir, SAS şi Ethiopian Airlines, informează Reuters. Tot pe 30 ianuarie, Turkish Airlines a anunţat că va reduce frecvenţa zborurilor programate spre Beijing, Guangzhou, Shanghai şi Xian în perioada 5-29 februarie. De asemenea, joi, Ucraina a anunţat că va suspenda zborurile directe spre China începând din data de 4 februarie, a informat adjunctul directorului aeroportului Boryspil din Kiev.
Miercuri, grupul Lufthansa a anunţat suspendarea tuturor zborurilor sale către China din cauza epidemiei cu noul coronavirus, iar mai multe companii aeriene americane au decis de asemenea să anuleze unele curse către China după ce au observat o scădere drastică a cererii. Astfel, zborurile către China ale companiilor grupului Lufthansa (Lufthansa, Swiss şi Austrian Airlines) vor fi anulate până pe 9 februarie, a precizat compania. Decizia nu priveşte însă şi zborurile către Hong-Kong, care vor fi operate normal. Lufthansa este a doua companie aeriană europeană, după British Airways, care decide anularea zborurilor către China, ca măsură preventivă în contextul epidemiei cu noul coronavirus.
Suspendarea unor zboruri către China a fost decisă şi de compania finlandeză Finnair, care are legături către numeroase oraşe chineze. În SUA, companiile American Airlines şi United Airlines au anunţat suspendarea unor zboruri către China, ca urmare a scăderii semnificative a cererii. American suspendă zborurile de la Los Angeles către Shanghai şi Beijing între 9 februarie şi 27 martie, iar United pe cele către Shanghai, Beijing şi Hong Kong între 1 şi 8 februarie.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.