Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Cercetătorii de la Universitatea Oxford dezvoltă un vaccin contra coronavirusului, urmărind să fie pregătit până la sfârșitul anului. Un studiu de siguranță asupra oamenilor începe încă de luna viitoare, potrivit cotidianului britanic The Guardian.
Echipa universității este condusă de dr. Sarah Gilbert, care conduce domeniul vaccinului antigripal al Institutului Jenner și programul de patogeni emergenți. Vaccinul va fi cunoscut sub numele de ChAdOx1.
Studiile pe animale pentru vaccinul de la Oxford încep săptămâna viitoare. Pentru studiile umane, universitatea va recruta oameni de toate vârstele, dar se va concentra asupra persoanelor în vârstă, care sunt cele mai vulnerabile la coronavirus și mai puțin sensibile la vaccinuri datorită sistemului imunitar slab.
Dr. Adrian Hill, directorul Institutului Jenner de la Oxford, a declarat: „Suntem conștienți că este necesar un vaccin cât mai curând posibil și, cu siguranță, până în iunie-iulie, când ne așteptăm la un vârf mare al mortalității.”
„Nu este o situație normală. Vom respecta toate cerințele standard privind siguranța la încercare, dar imediat ce vom avea un vaccin care funcționează, anticipăm că va exista o cale accelerată pentru a-l desfășura pentru a salva vieți. Cu cât mai mult vacin vom putea oferi mai devreme, cu atât ar fi mai bine. ”
Atât experții din UK, cât și cei din SUA au spus că se așteaptă ca un vaccin să fie gata în 12-18 luni. Vaccinurile sunt dezvoltate în întreaga lume, în special în SUA, Germania și China.
Marțea trecută, Universitatea Oxford a anunțat că experții săi în boli infecțioase au furnizat, de asemenea, probe pentru U.K. și guvernele europene privind o aplicație de mobil pentru urmărirea imediată a contactelor în cazul infecției cu coronavirus. Dr. Christophe Fraser, care lucrează la Big Data Institute de la Universitatea Oxford, a declarat: „Analiza noastră sugerează că aproape jumătate din transmisiile coronavirusului se produc chiar în faza timpurie a infecției, înainte de apariția simptomelor, deci avem nevoie de o aplicație mobilă rapidă și eficientă pentru alertarea oamenilor care au fost expuși. ”
„Conceptul de aplicație mobilă instantanee este foarte simplu. Dacă vi se pune diagnosticul de coronavirus, persoanele cu care ați intrat recent în contact vor fi informate prin mesaje, recomandându-le să se izoleze. Dacă această aplicație mobilă este dezvoltată și desfășurată rapid și suficiente persoane optează pentru a utiliza o astfel de abordare, putem încetini răspândirea coronavirusului și putem atenua impactul devastator uman, economic și social”, a spus el.
sursa, aici.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.