S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Premierul chinez Li Keqiang a cerut Uniunii Europene sa faciliteze achiziţiile urgente de materiale sanitare din ţările membre, a informat sâmbătă guvernul de la Beijing.
Potrivit CNN, care citează o declaraţie a executivului chinez, Li a discutat telefonic cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi speră să cumpere provizii din statele membre ale UE "prin intermediul canalelor comerciale". "Şi suntem dispuşi să intensificăm schimburile de informaţii, politici şi de ordin tehnic şi să cooperăm cu comunităţile internaţionale, inclusiv cu UE", a subliniat Li, potrivit declaraţiei citate, notează Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, Li Keqiang a declarat că executivul chinez a pus mereu siguranţa şi sănătatea oamenilor mai presus de orice şi că acţionează pentru a controla epidemia într-o manieră transparentă şi ordonată. Actuala misiune a autorităţilor chineze este să stopeze extinderea epidemiei de coronavirus şi să trateze pacienţii, precum şi să garanteze o viaţă normală poporului chinez şi străinilor din China.
În declaraţia guvernului chinez se mai adăugă că von der Leyen a declarat că UE va face tot ce-i stă în putinţă şi va coordona toate resursele necesare pentru a oferi asistenţă Chinei.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.