Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Aproape 1.000 de persoane au murit în Franța în ultimele 24 de ore. În total, 13.197 de oameni și-au pierdut viața din cauza COVID-19.
Un număr de 13.197 de persoane au murit în Franţa din cauza bolii Covid-19 de la începutul epidemiei, fiind înregistrate 987 de decese în 24 de ore, între care un copil, a anunţat vineri seara directorul general al Sănătăţii Jerome Salomon, potrivt unor surse citate de agerpres.ro. Printre cele mai recente decese, 433 au avut loc în instituţii pentru vârstnici sau unităţi medico-sociale şi 554 în spitale.
Un copil sub zece ani a fost la terapie intensivă în regiunea Paris. „Dar cauzele deceselor par multiple, chiar dacă a fost diagnosticată o infecţie cu Covid-19”, a spus profesorul Salomon în actualizarea sa zilnică.
În Franţa, cea mai tânără victimă decedată înregistrată până acum a fost o fată de 16 ani.
Directorul general al Sănătăţii a raportat totuşi „o ameliorare timidă”, „o rază palidă de soare”: diminuarea internărilor la terapie intensivă pentru a doua zi consecutiv. Un număr de 7.004 persoane se află la terapie intensivă, cu 62 mai puţin decât joi.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.