CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 3 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 10.196 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 451 decese dintre care 2 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00, arată GCS.
Vaccinarea rămâne, în continuare, cea mai eficientă metodă de protecție împotriva formelor grave ale bolii.
Şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că aproape 70% dintre cei vaccinaţi în ultima lună sunt persoane active, cu vârstă sub 60 de ani, precizând că în perioada 4 - 31 octombrie au fost înregistrate peste 1,4 milioane de persoane noi care s-au prezentat la vaccinare.
"În ultimele 4 săptămâni am avut o creştere progresivă a adresabilităţii persoanelor la centrele de vaccinare. Practic, din 4 octombrie până pe 31 octombrie au fost peste 1,4 milioane de persoane vaccinate (...), persoane noi care s-au prezentat la vaccinare. În ultima săptămână au fost peste 575.000 de persoane vaccinate, număr de persoane noi, faţă de săptămâna precedentă, când au fost circa 450.000 de persoane", a afirmat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Din analiza grupelor de vârstă a rezultat că aproximativ 40% dintre cei vaccinaţi în ultima lună sunt persoane cu vârstă sub 40 de ani.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Lipsa mirosului este unul dintre efectele long-COVID. Milioane de astfel de cazuri sunt raportate în lume.
COVID-19 va fi comparabil cu gripa sezonieră. Când se declară sfârșitul pandemiei.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
Ce greșeli s-au făcut în timpul pandemiei de COVID în ceea ce privește tratamentul.
Pandemia COVID-19 nu mai este o urgență de sănătate la nivel mondial.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Cazurile de COVID-19 sunt în continuă creștere. Medicii se așteaptă ca săptămâna viitoare numărul noilor cazuri să fie de 1000 pe zi.
Cercetătorii spun adevărul despre măștile de protecție pe care le-am purtat în timpul pandemiei de COVID.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19