Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Premierul Ludovic Orban a declarat că în perioada următoare vor ajunge 2 milioane de măști de protecție.
COVID-19, măști. Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seara, 2 aprilie, că în România vor sosi, săptămâna viitoare, peste două milioane de măşti de protecţie şi 100.000 de combinezoane.
"În următoarea săptămână, urmează să primim pe 3-4 aprilie 200.000 de măşti FFP 2, pe 7 aprilie 100.000 de combinezoane, 16 extractoare automate. (...) Pe data de 8 aprilie trebuie să recepţionăm 110 paturi pentru un spital modular. De asemenea, avem cantităţi care sunt contractate de ONAC - 250.000 de măşti FFP 2, 250.000 de măşti FFP 3, care urmează să intre în ţară în termen de maximum şapte zile, conform graficelor de livrare. (...) Nu e 100% că vom avea intrările la termenele respective. Pe 9 aprilie este estimat să vină transportul cel mai important, care constă în două milioane de măşti FFP 2, care face parte din contractul pe care îl avem cu China pe o cantitate, din informaţiile pe care le am, de 12 milioane măşti FFP 2", a declarat premierul, citat de Agerpres. Acesta a mai precizat că în circa 14 zile măştile produse în România vor fi disponibile şi pentru populaţie.
Oficialul a subliniat că s-a confruntat cu ”probleme uriașe” privind contractele pentru achiziţionarea de materiale sanitare din străinătate. El a exemplificat: un contract pentru achiziţia a peste un milion de măşti FFP 2 şi peste un milion de combinezoane cu o companie din Turcia, dar că a apărut interdicţia de export stabilită de Guvernul turc. Premierul susține că s-a intervenit pe linie politico-diplomatică şi că ”s-au deblocat cantităţi, numai că au apărut întârzieri în ceea ce priveşte livrarea”.
Un alt exemplu dat a fost cel al unui contract cu China prin Unifarm de milioane de măşti şi că prima livrare, de două milioane de măşti FFP 2, trebuia să aibă loc când a apărut decizia Guvernului chinez de a recertifica toate companiile care produc materiale şi echipamente. A mai fost situația unui alt contract cu Germania pentru 80.000 de măşti FFP 2, dar a intervenit interdicţia Guvernului german privind exportul de materiale, echipamente şi alte produse medicale. S-a intervenit la Ministerul Sănătăţii pentru deblocarea unei cantităţi de măşti de protecţie.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.