COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Sezonul estival este aproape de deschidere, iar mulți dintre noi ne gândim deja unde ne vom petrece concediul. Cât de mare e riscul de infectare cu COVID-19 la mare sau la piscină, au explicat...
Terasele urmează să fie deschise de la 1 iunie, iar dacă numărul de îmbolnăviri nu crește din nou, din 15 iunie se vor deschide și plajele. Însă chiar dacă cifrele sunt în scădere, nu înseamnă că virusul a dispărut și ne putem relua viața de dinainte de pandemie.
Astfel, specialiștii arată care sunt riscurile de a ne îmbolnăvi de COVID-19 la plajă, la piscină, ce rol are clorul din apă și sarea din apa mării.
Citește continuarea pe DC NEWS.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.