EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Un cartier din orașul dobrogean Babadag a intrat sâmbătă, 18 aprilie, în carantină.
Un cartier din oraşul tulcean Babadag a intrat, sâmbătă, în carantină, după ce un sfert din testele făcute în această zonă au fost confirmate cu noul coronavirus, a anunţat Prefectura Tulcea. Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei instituie, în perioada stării de urgenţă, măsura de carantinare a cartierului Bendea, delimitat de râul Tabana, E87 şi străzile Băilor, Viilor, Carierei, Vlad Ţepeş, Gheorghe Lazăr, Măcriş, Heraclea, Boteanu, Ştefan cel Mare şi strada Fabricii.
"Facem precizarea că din acest cartier, în urma efectuării a 49 de teste la persoane simptomatice, au fost confirmate pozitiv la COVID-19 până azi un număr de 12 persoane, şase dintre ele în cursul zilelor de 16 şi 17 aprilie. Măsuri de supraveghere şi pază pentru primele locuinţe din acest cartier în care au fost confirmate primele cazuri au fost luate de către Poliţia Oraşului Babadag încă din data de 10 aprilie, ulterior fiind suplimentate forţele cu alţi angajaţi ai structurilor MAI, MApN şi ai Primăriei Babadag", se arată într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Sursa citată precizează că în cartierul Bendea locuiesc aproximativ 2.500 de cetăţeni, majoritate de etnie romă. "Potrivit datelor centralizate din verificările în teren, în 148 de case din cartierul Bendea locuiesc peste 10 persoane, la una dintre acestea fiind înregistrate 42 de persoane, fapt ce duce la creşterea riscului de transmitere a virusului. Potrivit datelor centralizate la nivelul Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în ultima perioadă s-au întors din străinătate aproximativ 900 de persoane din oraşul Babadag, la data de 17 aprilie fiind 191 de persoane în izolare la domiciliu", se mai precizează în comunicat.
Conform sursei citate, măsurile impuse până vineri pentru suplimentarea forţelor de ordine nu au avut efectul scontat deoarece persoanele din acest cartier se deplasează liber, fără a respecta restricţiile impuse prin ordonanţele militare, iar imobilele în care locuiesc sunt cu intrări multiple şi imediat după plecarea forţelor de ordine reapar pe străzi sau se deplasează prin curţile interioare, gardurile fiind deteriorate sau inexistente.
Până vineri, autorităţile tulcene au anunţat 25 de cazuri confirmate cu noul coronavirus şi niciun caz de deces.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!