UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Pîclea avea 64 de ani, iar decesul a survenit duminică la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
"Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii la cele veșnice, astăzi în jurul orei 12:00, la vârsta de 64 de ani, a colegului nostru Florin Pîclea, cel care timp de 18 ani a fost directorul Filialei Neamț a Crucii Roșii Române.
Domnul Florin Pîclea a fost diagnosticat cu Covid-19 în urmă cu trei săptămâni, când a fost internat la Spitalul Județean Neamț. În urma analizelor efectuate în spital a fost diagnosticat și cu diabet.
Născut în satul Ruginești, comuna Hangu din județul Neamț, a absolvit Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. După 26 de ani de activitate în domeniul industrial, domnul Florin Pîclea a preluat conducerea Filialei Neamț a Crucii Roșii Române în anul 2002, acolo unde a activat până în ultima zi.
Model de noblețe sufletească, în calitate de director a organizat activitatea umanitară la nivelul județului Neamț, dezvoltând numeroase activități în beneficiul celor mai vulnerabile persoane.
În aceste momente triste pentru familie, colegi, voluntari și pentru toți cei care l-au cunoscut și prețuit, le adresăm tuturor condoleanțe și îi încredințăm de întreaga compasiune a întregului colectiv al Crucii Roșii Române.
Astăzi, Crucea Roșie Română a mai pierdut un membru al marii noastre familii.
Veșnica lui pomenire din neam în neam", a scris pe pagina de Facebook a Crucii Roşii Române, directorul Ioan Silviu Lefter.
Florin Pîclea a fost directorul filialei Neamţ a Crucii Roşii Române în ultimii 18 ani.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".