Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Două substații de ambulanță vor funcționa în localitățile maramureșene Ariniș și Poienile de sub Munte.
Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș a cerut înființarea a două substații de ambulanță în localitățile Poienile de sub Munte și Ariniș. În prima localitate, situată la 120 de kilometri de Baia Mare, amplasată la granița cu Ucraina, vor lucra 5 asistenți medicali și 5 ambulanțieri, va fi un echipaj de urgență de tip B2, care va activa în flux continuu.
”Această substație va avea arondate un număr de opt localități, populația fiind de aproximativ 30.000 de locuitori, din care 11.000 de locuitori aparțin localității Poienile de sub Munte. Asistența medicală de urgență este asigurată în prezent de Substația Vișeu de Sus, care deservește un areal compus din șapte localități situate în zone montane greu accesibile. Analizând documentele, membrii comisiei au fost de acord cu înființarea unei substații de ambulanță în localitatea Poienile de sub Munte", a declarat managerul general al SAJ Maramureș, Ligia Micle.
O substație după model similar cu cel din Poienile de sub Munte se va înființa în localitatea Ariniș, iar autoritățile sanitare încă analizează înființarea unei substații de ambulanță în orașul Ulmeni. ”În cazul în care substația ar fi înființată în orașul Ulmeni, pentru ca aceasta să gestioneze solicitările din SV și NV-ul județului, ambulanța ar trebui să traverseze la fiecare solicitare comuna Ariniș, situație ce ar adăuga 8 km la distanță/5 minute timp de răspuns. Din analiza comparativă a aspectelor geo-demografice, operative și economice a zonelor menționate, comisia a fost de acord cu înființarea unei substații a Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș în comuna Ariniș", se arată în procesul verbal al ședinței CIMST.
Edilul din Ariniș, Gheorghe Mureșan, a declarat că, până la sfârșitul săptămânii viitoare, vor fi dotate cu mobilier și vestiarul, dormitorul, dispeceratul și încăperea pentru servirea mesei: ”Este o veste extraordinară și este un ajutor uriaș pentru toată zona Codru. Substația de ambulanță va deservi șase comune și partea de Ulmeni, iar timpul de răspuns se va reduce de la o oră, la maximum 10 minute, pentru a ajunge la cea mai îndepărtată locuință din Bicaz”. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a precizat că această decizie a CIMST este una care oferă o șansă în plus la viață locuitorilor din cele două zone ale județului.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.