FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Noile date despre COVID-19 au surprins specialiștii, care vorbesc despre o evoluție neașteptată a virusului în România.
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat marţi, 7 octombrie, că în perioada 29 septembrie - 5 octombrie 2025 au fost înregistrate 2.249 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, înregistrându-se astfel o scădere de 40,6% faţă de săptămâna precedentă.
Dintre cazurile confirmate în ultima săptămână, 637 sunt reinfectări, respectiv pacienţi testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare sau o altă reinfectare, transmite Agerpres.
Conform datelor transmise de INSP, în intervalul analizat au fost raportate 15 decese asociate COVID-19, toate în rândul persoanelor care prezentau şi alte afecţiuni medicale.
Unul dintre aceste decese a fost raportat cu întârziere, la mai mult de o săptămână după data reală a înregistrării.
În perioada 29 septembrie - 5 octombrie au fost efectuate 442 de teste RT-PCR şi 11.659 de teste rapide antigenice.
Rata de pozitivitate a fost de 18,6%, în scădere cu 6,3% comparativ cu săptămâna anterioară, semnalând o tendinţă descendentă a răspândirii virusului în comunitate.
Specialiştii INSP subliniază importanţa continuării măsurilor de prevenţie şi a monitorizării cazurilor, mai ales în contextul debutului sezonului rece, când infecţiile respiratorii virale pot creşte.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.