MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Finlanda a impus restricţii asupra călătoriilor dinspre majoritatea ţărilor Uniunii Europene, lăudându-se acum cu politica frontalieră "cea mai strictă" din blocul comunitar, arată surse citate de agerpres.ro. De asemenea, Norvegia a adăugat Grecia, Marea Britanie, Irlanda, Austria şi unele regiuni din Suedia şi Danemarca pe lista ţărilor unde călătoriile „neesenţiale” nu sunt recomandate.
Finlanda şi Norvegia au limitat cu succes pe teritoriul lor pandemia care s-a soldat cu peste 780.000 de morţi în întreaga lume, dar cele două ţări se confruntă de câteva săptămâni cu o uşoară creştere a numărului de cazuri. Îngrijorarea a fost însă atât de mare, încât prima dintre ele a înscris-o pe a doua pe lista sa roşie.
Măsura anunţată de Helsinki, va intra în vigoare începând cu 24 august, nu priveşte persoanele care vin din Italia, Ungaria, Slovacia, Estonia şi Lituania, unde rata de contaminare din ultimele 14 zile a fost scăzută.
Călătorii care provin din alte ţări ale UE trebuie în schimb să vină cu un motiv „valabil” pentru a se deplasa în Finlanda şi să respecte o carantină de două săptămâni la sosire.
„Politica la frontierele Finlandei este cea mai strictă din Uniunea Europeană, pentru că am dorit să menţinem situaţia relativ bună în contextul virusului”, a declarat ministrul de interne, Maria Ohisalo, în cadrul unei conferinţe de presă.
Din luna iunie, Finlanda le permite locuitorilor din ţările care au înregistrat mai puţin de opt cazuri noi de COVID-19 la 100.000 de locuitori în cursul ultimelor două săptămâni să treacă frontierele fără restricţii.
Pragul impus de această ţară nordică este mult mai sever decât cel al Norvegiei, care are un prag de 20 de noi cazuri la 100.000 de locuitori.
Finlanda este, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, una dintre ţările Europei cu o rată foarte scăzută de contaminare (5,3 noi cazuri la 100.000 de cazuri în ultimele două săptămâni), dar o creştere uşoară a numărului de contagieri provoacă temeri privind un nou val al virusului.
Restricţiile la frontierele terestre cu Suedia şi Norvegia sunt totuşi relaxate, pentru a facilita circulaţia populaţiilor frontaliere.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.