FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru susține că 10.000 de doze de vaccin anti-COVID vor ajunge în țară până la sfârșitul lunii.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, că ppână la sfârșitul anului vor ajunge în țară primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID și acestea vor fi trimise către secţiile de boli infecţioase pentru imunizarea personalului medical.
"Vaccinarea nu împiedică infectarea. Numai că ajungem la acel moment în care putem face cel mult o formă uşoară sau asimptomatică de boală. Nu este cu acea putere de transmitere a unui virus ca la cel care nu este vaccinat. (...) Ajungem la acea imunizare în care 60 - 70% din populaţie prezintă anticorpi, precum şi o apărare celulară şi nu vom avea acelaşi număr de boli exprimate clinic sau acelaşi număr de decese”, a afirmat ministrul Sănătății.
Potrivit oficialului, populația ar urma să fie vaccinată începând cu luna martie, iar până atunci prioritate vor avea categoriile de risc.
Mai multe puteți citi pe DC News.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.