COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Noua metodă de testare COVID-19 presupune gargara! canadienii susțin că acest test, primul de acest fel, este la fel de precis ca cele care utilizează un tampon nazal, ar este mult mi sigur ș mai ușor de făcut copiilor și adolescenților, care au vârste cuprinse între 4 și 19 ani.
Potrivit unui expert citat de presa canadiană testul e extrem de ușor de făcut: „E o gargară cu o soluție salină. Puneți puțină soluție salină normală, deci apă sterilă, în gură, și o plimbați puțin în jur, apoi o scuipați într-un tub mic și aceasta este o modalitate mai ușoară de a o colecta probe de la copii și adolescenți”, a explicat acesta.
Oficiali din sistemul de sănătate canadian spun că au comparat rezultatele noilor teste cu cele deja clasice, atât la copii, cât și la adulți, și au constatat că rata de detectare a COVID-19 a fost foarte similară între tamponul nazal și noul test pe bază de gargară.
Proba prelevată prin gargară se duce și ea la un laborator pentru prelucrare, doar că de data aceasta testul nu trebuie să fie administrat de un profesionist din domeniul sănătății, ca în cazul tampoanelor nazale.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.