Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Cel mai probabil, odată că începere anului școlar vor să apărea și focare de COVID-19. Totuși, se consideră că acestea vor fi izolate.
Reluarea școlii va duce la apariția unor focare de COVID-19, avertizează medicul Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
În plus, crede ea, boala COVID-19 generată de SARS CoV-2 va circula la fel ca gripa.
„Focare vom avea în școli, garantat. Punctual, închideri de o clasă, cum e și la gripă, se vor întâmpla, dar vor fi punctuale și de scurtă durată, vor fi de neevitat. Dacă suntem într-un scenariu foarte rău, toată lumea ar trebui să meargă online”, a spus medicul Adrian Pistol, citează Antena 3.
Ea a mai spus că cu două înainte de începerea școlii se va putea vedea care sunt tendințele.
De asemenea, ea a fost întrebată dacă elevii vor merge la școală în situația în care vom avea 1.000 de cazuri noi zilnic. „E cam mult la 1.000, ar trebui să avem sub 1.000 ca să meargă la școală toți și permanent. Cu două săptămâni înainte poți să-ți dai seama care este tendința, care sunt județele cele mai afectate, localitățile cele mai afectate. Ministerul cu inspectoratele vor putea decide cum se deschide, pe localități. Toată lumea vrea să știe cum, numai că acest cum este așa de variabil.
În 15 septembrie, școala poate începe într-un mod anume, pe baza prognozelor de la acel moment, după care în octombrie să se schimbe, să se întâmple ceva în altă parte și să facă on-line. Există mari șanse ca anul școlar să fie când așa, când așa”, a mai spus directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din INSP.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.