Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Ieri, 22 martie, dr. Gheorghe Carp, împuternicit de prefectul Dumitru Țiplea să asigure coordonarea integrată a unităților sanitare la nivel județean, a anunțat că tratarea cazurilor de pacienți infectați...
Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu" Oradea a intrat în prima linie de luptă împotriva Covid-19, având toate specialitățile necesare pentru tratarea persoanele infectate care prezintă patologii asociate de natură medicală sau chirurgicală. Unitatea sanitară a trecut printr-un amplu proces de reorganizare pentru a gestiona eficient noul rol.
Potrivit DSP Bihor, pentru a nu periclita pacienții din cadrul Centrului de Oncologie, investigațiile tomografice computerizate (CT) pentru pacienții cu Covid-19 se vor face pe C.T.-ul situat la parterul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu" Oradea, cedat spre folosință de către Centrul de sănătate și imagistică medicală "Maria".
Centrul de Oncologie a fost izolat, iar în fața acestuia ISU Crișana a montat un cort pentru triajul vizitatorilor, care sunt rugați să evite vizitele, deoarece pot pune în pericol pacienții prin expunere la infecția cu Covid-19.
Secțiile de pediatrie au fost repartizate, în funcție de grupe de vârstă a pacienților, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (copii peste 1 an) și la Maternitatea Oradea (copii sub 1 an).
Urgențele stomatologice din cadrul Spitalului Municipal se vor reloca cel mai probabil în clădirea policlinicii de pe strada Louis Pasteur.
Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Clinic Municipal se va închide și toate urgentele se vor direcționa către Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea.
În vederea identificării rapide a persoanelor care prezintă febră, la UPU se va monta în cursul zilei de astăzi, 23.03, un aparat de măsurare a temperaturii corporale. Astfel, pacienții cu febră peste 37 de grade vor fi triați mai eficient, în vederea diagnosticării simptomelor.
Doctorul Carp a mai precizat că la nivel județean, din cele 75 de paturi de terapie intensivă din dotarea Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu" Oradea și Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, 60 de paturi sunt complet dotate cu posibilități de ventilație mecanică. De asemenea, au fost comandate încă 10 aparate de ventilație care vor sosi eșalonat, din aprilie, până la începutul lunii mai.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.