Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți efectuează în această dimineață 64 de percheziții domiciliare, în județele...
Din cercetări a reieșit că, în perioada 15 mai - 25 iunie, doi bărbați, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, angajați ai unei instituții publice, ar fi accesat, fără drept, o aplicație informatică și ar fi modificat datele acesteia, prin suprascrierea documentelor de identificare ale unor persoane vaccinate împotriva COVID-19.
Astfel, pentru 96 de persoane ar fi fost generate adeverințe de vaccinare false, care atestă, în mod nereal, că au fost imunizate împotriva COVID-19.
Vor fi puse în executare 66 de mandate de aducere, pentru audieri și propunerea măsurilor legale, arată sursa citată.
Acțiunea se derulează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic și uz de fals, precizează IPJ Mehedinți.
Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mehedinți, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți și cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.