Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
De marți, 6 aprilie, persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081. Peste 40 de psihoterapeuţi voluntari sunt implicaţi în proiectul demarat şi coordonat de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și o companie de telefonie mobilă din România.
Linia telefonică de sprijin psihologic 021 9081 funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice. Apelurile sunt preluate de peste 40 de psihoterapeuţi voluntari ai APCCR printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice, (...). “A trecut mai mult de un an de când pandemia COVID-19 a dat buzna în viața fiecărui român. Izolarea, pierderea oamenilor dragi, problemele economice, limitările în interacțiunile sociale au avut un efect negativ asupra sănătății mintale a multora dintre noi. Linia de sprijin psihologic lansată astăzi este o unealtă de suport pentru orice român afectat de pandemie”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
La rândul său rectorul UBB, Daniel David, a afirmat: ”Este primul demers formal și pe scară largă pe care îl văd din partea autorităților, care, în relație cu pandemia, se ocupă nu doar de binele medical al oamenilor, ci și de binele lor psihologic (sănătate mintală/calitatea vieții în pandemie). Este o schimbare majoră, Ministerul Sănătății în linie cu ce se întâmplă în țările moderne la care ne raportăm. UBB, prin Clinica sa de Psihologie și în colaborare cu o serie de organizații profesionale (Asociația Psihologilor din România, Asociația de Psihoterapiii Cognitive și Comportamentale) a oferit un suport psihologic constant populației în perioada de pandemie, acesta, prin implicarea ministerului de specialitate, dobândind acum o altă anvergură, asigurând oamenilor în nevoie acces la cele mai avansate intervenții psihologie validate științific”.
“Provocările, dificultățile și nesiguranța asociate ultimului an sunt factori care au activat vulnerabilități cu impact direct asupra sănătății mentale a populației, rata problemelor emoționale și comportamentale fiind în creștere în această perioadă. Impactul problemelor de sănătate mentală asupra modului în care ne desfășurăm activitățile zilnice, asupra sănătății fizice și asupra stării de bine este major. În acest context, psihoeducația și suportul psihologic sunt esențiale pentru a-i susține pe cei în dificultate. În condițiile în care accesul la serviciile de sănătate mentală este limitat, APCCR, cu sprijinul partenerilor, și prin cei 40 de voluntari, psihologi cu drept de liberă practică, își oferă expertiza în beneficiul comunității prin oferirea gratuită a suportului psihologic telefonic, contribuind la reducerea efectelor pandemiei asupra sănătății mentale și creșterea calității vieții persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Anca Dobrean, președinte APCCR, conform unui comunicat.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Ce s-a constatat în cazul celor trei medicamente pentru COVID-19: remdesivir, molnupiravir și nirmatrelvir / ritonavir.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Ce trebuie să știm despre varianta EG.5 a COVID-19. Ce este, care sunt simptomele și ce o diferențiază de restul variantelor COVID-19.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Long-COVID și terapiile experimentale și miraculoase. Care sunt cele mai căutate, dar și de ce îi pun pe pacienți în pericol.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.