EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, spune că după ridicarea stării de alertă vor fi mult mai greu de impus anumte reguli și că atât timp cât virusul există și continuă să se răspândească, nu se poate vorbi de revenirea la normalitatea de dinainte de pandemie.
„În primul rând, mesajul pe care îl dăm către populație este - în cazul în care dispare starea de alertă și dispar măsurile pe care le impune starea de alertă, gata, putem să ne întoarcem la normalitate totală, pe care mulți o așteaptă - și s-ar putea să o creadă într-adevăr și să ne trezim că suntem într-o situație în care populația crede că poate să se întoarcă totul la normal, pentru că nu există nicio situație deosebită în România - ar fi un mesaj fals și un mesaj care să creeze probleme mai degrabă din punctul de vedere al comportamentului și al măsurilor ce se pot impune. Și aici vin pe măsurile compensatorii, măștile, purtatul măștilor, distanțarea, triajul la intrarea în anumite zone, în anumite clădiri. Din acest moment, asta înseamnă că noi din nou ne întoarcem la situația dinaintea apariției COVID. (...) Absența stării de alertă, a unui mecanism de coordonare, poate să ducă la îngreunarea modului de acțiune și la o înțelegere greșită a populației asupra situației”, a arătat Raed Arafat, la Antena 3.
Șeful DSU a spus că păstrează activat centrul de coordonare de la Ciolpani pentru că avem în continuare zone de risc unde pot reizbucni probleme și apar în continuare focare în spitale, iar toate acestea trebuie coordonate.
„Măsurile trebuie luate într-un anumit mod și trebuie să avem centrul de coordonare activat ca să putem să facem acest lucru în mod corect, ca până acum. Este foarte posibil ca anumite măsuri să nu mai putem să le luăm ușor, să fie mult mai greu de luat, mult mai greu să reacționăm. În plus, încă detașăm personal - și înainte să vin am semnat un document de detașare de personal, cu acordul lor. Fiindcă apar focare în anumite unități sanitare în care personalul medical pleacă de pe o secție, pleacă complet la izolare și trebuie înlocuit personalul dacă vrei ca secția să funcționeze. Într-o situație de acest gen, starea de alertă îți dă o acoperire pe care nu o ai într-o stare de normalitate totală. (...) Mai mult decât atât, sunt niște lucruri pe care le-am aplicat în starea de alertă, de exemplu meciurile fără spectatori. Înseamnă că dacă dispare starea de alertă, meciurile pot să se desfășoare cu spectatori, măsurile pentru sălile de cinema, sălile de teatru, înseamnă că lumea poate să meargă acolo, înseamnă că nu mai există restricție.Totuși, și în ziua de astăzi aceste zone reprezintă zone de risc, reprezintă un risc de răspândire", a susținut Raed Arafat.
Secretarul de stat a arătat că relaxarea populației e nejustificată și iresponsabilă din moment ce în continuare avem zilnic un număr mare de cazuri raportat la numărul de locuitori.
„Situația nu a trecut încă la normalitate și cred că majoritatea oamenilor care gândesc limpede știu că situația nu a trecut la normalitate. Virusul este, focare există, apar, nu dispare unul, apare altul în casele de bătrâni, în spitale, în industrie, număr de cazuri infectate există, vedeți că nu reușim să scădem sub 100 (de cazuri pe zi - n.red.) sub nicio formă, continuăm să avem ba 150, ba 140, ba 120, după care urcăm la 230 (...) La acest moment, populația trebuie să înțeleagă că dacă se va agrava iar și vom avea un număr mare de cazuri, toți cei care comentează se vor ascunde unde s-au ascuns acum trei luni. Dacă situația era sub control, poate am fi stat liniștiți. Dacă oamenii nu vor respecta măsurile, nu vor purta măști în interior, nu vor păstra distanța, poate vom avea o creștere a numărului de cazuri”, a afimat șeful DSU.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.