MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Autorităţile sucevene vor folosi noul spital din Fălticeni pentru internarea pacienţilor cu COVID-19, în condiţiile în care se estimează o creştere a numărului de cazuri în următoarea...
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a informat, marţi, că s-a deplasat la spitalul din Fălticeni, împreună cu coordonatorul SJU Suceava, secretarul de stat Ionel Oprea, pentru a analiza, cu directorul unităţii sanitare fălticenene, Vlad Morariu, şi epidemiologul Sergiu Sîngeorzan necesarul privind dotările şi echipamentele pentru funcţionarea la parametri normali, anunță Agerpres.
Sursa citată a precizat că, în urma analizei privind circuitele funcţionale şi dotările actuale, s-a decis că se vor face toate demersurile instituţionale pentru alocarea sumelor necesare în vederea echipării spitalului fălticenean cu 250 de paturi şi dotările funcţionale aferente.
Potrivit prefectului, au fost demarate demersurile pentru alocarea fondurilor prioritar către această unitate medicală, pentru a se putea asigura funcţionarea la parametrii optimi din punct de vedere logistic, al protocoalelor specifice şi al fluxurilor epidemiologice.
Săptămâna trecută, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, declara că noul spital din oraş, investiţie demarată în 1991, va fi dotat cu paturi şi echipamente pentru sterilizare şi ATI, până la începutul lunii viitoare.
El a spus că a primit de la Ministerul Sănătăţii suma de 4,35 milioane de lei, reprezentând circa 17% din necesarul pentru a finaliza investiţia, respectiv partea de dotări cu aparatură medicală şi mobilierul adecvat, iar municipalitatea va aloca 10% din această sumă pentru a urgenta deschiderea unităţii medicale, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.
"E foarte puţin faţă de necesar, dar este un plus. Nu înţeleg de ce ne dau banii ăştia cu ţârâita, ori ne dau 4,3 milioane ori toată suma, lucrurile rămân la fel în ceea ce înseamnă termenul de deschidere. Nu putem deschide spitalul cu 4,3 milioane de lei. Pe lângă asta, ne-au cerut şi o cofinanţare de 10% (...) Ne-am asumat rolul în tot ceea ce înseamnă deschiderea acestui spital. Suntem o instituţie responsabilă, sunt un primar responsabil, avem un Consiliu Local responsabil şi am găsit resursa financiară să acoperim şi acest moft al Ministerului Sănătăţii, adică la cei 4,35 milioane de lei transmişi de la Bucureşti am pus şi noi de la Consiliul Local 435.000 de lei", a spus Coman, adăugând că Primăria Fălticeni este partener şi vrea să deschidă spitalul.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.