Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că slujbele de Paște se vor desfășura cu respectarea măsurilor sanitare.
Florin Cîțu a anunțat că a discutat și cu reprezentații Patriarhiei Române și au fost stabilite regulile pentru organizarea slujbelor de Paște.
"Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase care sărbătoresc Paștele și am discutat despre cum se va desfășura slujba în acea noapte. Pentru Noaptea de Înviere, lucrurile sunt foarte simple. Din punctul nostru de vedere menționez doar respectarea regulilor pe care le avem: mască, distanțare socială și dezinfectant.
Nu intervenim în modul în care se desfășoară slujbele. Deci, în acea noapte, din punctul nostru de vedere este foarte important să păstrăm aceste reguli.
Am primit și de la Patriarhia Română un set de recomandări, cred că acum lucrurile sunt foarte clare și vom avea o noapte fără probleme", a explicat premierul.
Cîțu mulțumește pentru sprijinul acordat de Biserică în campania de vaccinare
"Le-am mulțumit pentru implicarea în campania de vaccinare și le-am cerut în continuare susținerea pentru accelerarea campaniei de vaccinare. Este foarte important să avem o campanie de vaccinare de succes. (...) O soluție pentru o campanie de vaccinare de succes ar fi înființarea centrelor de vaccinare la sediul companiilor. Am propus acest lucru, iar acolo se vor putea vaccina și membrii familiei angajaților. ", a dăugat Florin Cîțu, citat de Antena 3.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.