COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Rolf Hilgenfeld şi echipa sa s-au dedicat mulţi ani cercetării inhibitorilor coronavirusului SARS-CoV, agentul patogen al Sindromului Acut Respirator Sever. Inhibitorul utilizează o protează ce acţionează asupra virusului prevenind fisurarea proteinei şi, prin urmare, formarea virusului matur, notează Agerpres.
În prezent, soluţia dezvoltată de această echipă s-a dovedit eficientă în cazul şoarecilor infectaţi cu SARS-CoV şi stabilă în experimentele pe culturi de celule umane.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că 2019-nCov este asemănător în proporţie de 80% cu SARS-CoV, iar similaritatea dintre proteaza acestor două virusuri este de până la 96%.
Hilgenfeld speră că aceşti inhibitori pot contribui la cercetarea medicamentelor împotriva 2019-nCov.
Într-un interviu acordat CMG, omul de ştiinţă a declarat că experimentele asupra 2019-nCov vor fi efectuate pe şoareci, iar ulterior vor fi realizate teste toxicologice pentru a elimina alte efecte secundare ce pot fi cauzate de medicamente.
În cele din urmă, producţia în masă va fi posibilă numai după efectuarea studiilor clinice.
Coronavirusul se auto-limitează. După o perioadă în care suficient de mulţi oameni produc anticorpi, răspândirea continuă a virusului poate fi restricţionată, punând astfel capăt răspândirii epidemiei, a explicat el.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.