Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
O nouă tulpină de gripă, cu potențial de a deveni pandemie, a fost identificată în China.
Cercetătorii au descoperit o nouă tulpină gripală, purtată de porci, dar care poate fi transmisă și la oameni. Aceștia sunt îngrijorați că ar putea suferi mutații și se va putea răspândi de la o persoană la alta și să declanșeze o nouă pandemie.
Un studiu (link direct), publicat în jurnalul medical Proceedings of the National Academy of Sciences, a analizat noul virus gripal și trage un semnal de alarmă asupra necesității de implementare rapidă a măsurilor pentru controlul virusului descperit porci și monitorizarea atentă a lucrătorilor din industria porcină.
Mai mult, aceștia atrag atenția că noul virus are nevoie de monitorizare atentă, în condițiile în care, oamenii ar putea avea o imunitate mică sau deloc în fața acestuia.
Potențial pandemic
Focarul de gripă porcină din 2009, provocat de virusul A / H1N1pdm09, a fost mai puțin mortal decât se așteptau specialiștiil, în mare parte pentru că mulți oameni în vârstă aveau o anumită imunitate față de aceasta. Noua tulpină de virus, numit G4 EA H1N1, care a fost recent identificat în China, este asemănătoare gripei porcine din 2009, dar cu unele modificări.
Studiul integral, aici.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.