Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
"Suntem un judeţ care în ultima perioadă a început să aibă cazuri infectate COVID, mai ales din rândul personalului medical şi al personalului din locurile instituţionalizate precum şi persoane instituţionalizate. Am recomandat prudenţă, am recomandat precauţie, am recomandat respectarea regulilor de igienă şi a regulilor de echipare dezechipare, existenţa echipamentelor de protecţie, existenţa medicamentelor şi a acelei griji pe care trebuie să o aibă tot personalul medical la întâlnirea cu pacientul în acest scenariu aflat, ca şi suspect COVID. În triajul acestui pacient care se prezintă la spital trebuie evaluat complet, chiar dacă avem o simptomatologie frustă, care nu corespunde definiţiei de caz", a afirmat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a remarcat faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului este un aflux de pacienţi, dar şi că pe străzi sunt foarte multe maşini, motiv pentru care a atras atenţia că nu este momentul unei relaxări.
"Recomand încă o dată, prudenţă, izolare voluntară, distanţare socială. Mă repet, nu am atins încă vârful. Nu vreau să ne gândim la relaxare, putem spera la o relaxare, dar momentul relaxării ţine foarte mult de felul cum gestionăm zilele de 1, 2, 3 mai şi poate săptămâna viitoare. După sărbătorile pascale, acest week-end este foarte important . Este frumos afară, este ziua mare, există o tradiţie a week-end-urilor de 1 mai, în care lumea ieşea, se întâlnea cu cunoscuţii. Este un 1 mai diferit faţă de alţi ani, dar, mă repet, acest 1 mai trebuie să fie altfel, pentru a avea în anii următori sărbători normale cu cei apropiaţi, cu cei dragi nouă", a mai spus Tătaru.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.