Pneumonia de aspirație, complicație post-AVC. Igiena orală precară, impact direct
Această afecțiune aparent banală poate complica recuperarea în cazul AVC-ului.
Guvernul a adoptat astăzi Hotărârea care aprobă cuantumul indemnizației lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză tratate în ambulatoriu, pe toată perioada până la vindecare. (link).
Astăzi se împlinesc 665 de zile de când legea a fost promulgată. De atunci România a înregistrat peste 20 de mii de noi pacienți infectați cu tuberculoză care nu au beneficiat de acest sprijin pentru continuarea tratamentului, iar HG-ul de azi nu este decât documentul premergător actului final care prevede acordarea acestei indemnizații.
Legea Tuberculozei vine cu un ajutor financiar de până la 16 lei pe zi pentru adulți și 15 lei pe zi pentru copii, bani destinați hranei, pe toată durata tratamentului în ambulatoriu, care în majoritatea cazurilor nu depășește 6 luni, dar in cazurile extrem de grave poate ajunge Ia 18 sau 24 de luni. Rolul principal al acestei indemnizații este acela de a menține aderența pacientului la tratament, respectiv sprijinirea acestuia pentru finalizarea administrării medicației necesare, astfel încât boala să nu se agraveze prin întreruperea sau abandonul tratamentului, iar pacientul să își reia activitatea în condiții normale.
Hotărârea de Guvern de azi vine după ce Ministerul Sănătății alături de Ministerul Muncii au deblocat pe 5 noiembrie acest proiect care s-a plimbat între factorii decizionali vreme de 12 luni de zile în procesul de adoptare.
Proiectele pentru normele de aplicare privitoare la acordarea acestui drept acordat prin Legea Tuberculozei au fost finalizate la sfârșitul anului trecut de către o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Institutul Național de Sănătate Publică, Fundația Romanian Angel Appeal, Institutul Marius Nasta și reprezentanții pacienților, însă pandemia, birocrația, blocajele instituționale au încetinit ritmul de adoptare a acestora cu aproape un an de zile.
După publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii mai este nevoie de un ultim Ordin comun cu privire la metodologia de acordare a indemnizație de hrană, care trebuie semnat de Ministerele Sănătății și Muncii.
„Sperăm că nu va mai dura încă un an până se va semna, având în vede ca proiectul privind metodologia de acordare e deja elaborat de către cei care au lucrat la această lege în ultimii 6 ani. Spitalele de pneumologie care tratează tuberculoza fiind în rândul întâi în lupta împotriva pandemiei de SARS-COV-2 este mai necesar ca niciodată ca pacienții cu tuberculoză care pot fi tratați în ambulatoriu să fie sprijiniți în urmarea tratamentului cu acordarea acestei indemnizații care ar fi trebuit să fie deja în plată măcar de la începutul acestui an. Înțelegem greutățile provocate de pandemie dar trebuie grăbit momentul în care această lege să fie aplicabilă integral! ”, spun inițiatorii Legii.
- dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare pentru toti pacienții.
- indemnizație lunară de hrană, pe toată perioada de tratament în ambulatoriu. Indemnizația lunară de hrană este acordată pacientului tratat în ambulatoriu, în condițiile respectării tratamentului prescris, fără întrerupere, pentru luna respectivă.
- informarea și educarea în mod continuu a populației generale şi educarea și consilierea pacienților cu tuberculoză cu privire la măsurile de igienă, în scopul de a preveni răspândirea infectării.
Această afecțiune aparent banală poate complica recuperarea în cazul AVC-ului.
Această substanță prezentă în sol, imposibil de evitat, poate duce la cancer pulmonar, alături de fumat.
Această combinație de vitamine crește riscul de cancer pulmonar. Are efecte negative și asupra cardiacilor.
FDA aprobă un nou medicament pentru hipertensiunea arterială pulmonară. Tratamentul reduce complicațiile mortale asociate cu boala.
Aceasta este temperatura optimă pentru un somn odihnitor. Dar ce ne facem dacă în dormitor este prea cald.
Ce poți face pentru a îmbunătăți calitatea aerului din casa ta. Dr. Cristian Oancea ne oferă câteva sfaturi practice.
O aromă aparte te poate ajuta să ai un somn odihnitor. Este un miros familiar care ne induce o stare de relaxare.
Testul care depistează cancerul pulmonar. Detectează chiar și tumorile invizibile.
Durerea de braț poate fi semn al unui cancer devastator, greu de diagnosticat. Prognosticul privind șansele de supraviețuire este redus.
Cum îți dai seama cât de sănătoși sunt plămânii tăi.
Aceste siropuri pot fi soluția ideală pentru calmarea tusei într-un mod rapid și fără efecte secundare. Au efecte rapide.
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.
Ce boli indică sezația de sufocare. Dispneea: cauze, simptome, tratament.