Remediul natural împotriva respirației urât mirositoare. Îl găsești în orice bucătărie
Remediul natural împotriva respirației urât mirositoare se regăsește în propria ta bucătărie.
Poate cel mai celebru dintre toți este Tom Cruise, care acum pare să aibă un zâmbel de un milion de dolari, dar în tinerețea sa avea dinții cariați și strâbi. După mai bine de trei decenii de carieră, vedeta – care a jucat în unele dintre cele mai mari blockbustere de la Hollywood, inclusiv Mission: Impossible – Fallout și Top Gun – este încă pe val, cum se spune.
Oricât de fenomenal este Tom Cruise ca actor, fanii nu pot să nu remarce că faima se datorează și zâmbetului său. De fapt, dacă vă uitați atent la poza lui veți vedea că dinții săi nu sunt tocmai simetrici cu centrul feței. Mulți au observat că dintele din față drept al lui Tom este puțin înclinat, adică nici măcar acum, după atâția ani de modificări nu-i are perfecți.
Problemele sale cu dinții sunt vechi. Când l-a jucat pe Steve Randle în filmul The Outsiders din 1983, un tânăr Tom a scos voluntar capacul de pe un dinte din față care fusese ciobit de un puc zburător într-un meci de hochei. Apoi, unul dintre incisivi (dinții din față) era ieșit în afară. În afară de asta, avea dinții extrem de pătați.
Imediat după despărțirea sa de actrița Nicole Kidman, în 2001, Tom și-a pus aparat dentar pentru a rezolva problemele de supra-mușcare și de aliniere. Actorul avea aproape 40 de ani pe atunci, și deși mulți ar ar putea crede că era prea bătrân pe vremea când avea aparat dentar, totuși există multe astfel de dispozitive special concepute pentru adulți și sunt mulți oameni care poartă unul. Și Tom chiar a apărut la evenimente importante purtând un aparat dentar din ceramică.
Apoi, actorul a apelat la tratamente de albire, așa că dinții săi au ajuns sclipitori. Iar pe cei cariați sau ciobiți, și-a montat coroane dentare din ceramică, pentru că acestea reflectă lumina la fel de bine ca smalțul dentar și doar specialiștii pot face diferența dacă privesc dinții de aproape.
Nici celebra Scarlett Johansson, Văduva Neagră din filmele Marvel, nu a avut dinți perfecți din naștere. În primele sale filme se vedea că are dinții inegali, mai exact incisivii laterali erau mai mici decât cei centrali și dinții nu erau aliniați în curba perfectă pe care o au acum.
Nici măcar David Beckham nu s-a născut perfect. Incisivii săi laterali erau mult mai mici și crescuți mai în spate decât dinții frontali, așa că a avut nevoie de aparat dentar și de tratamente intensive de albire.
S-a speculat că Miley Cirus chiar poartă dinți falși, după ce și-a corectat dinții între anii 2006 și 2007. Se pare că Miley a recunoscut că și-a aranjat dinții, dar nu a spus exact ce a făcut. În fotografiile de când era vedetă la serialele Disney, însă, se vedea că dinții nu i-au crescut egali și unii erau chiar acoperiți pe jumătate de gingii. În plus nu erau aliniați. Așa că lucrările pe care și le-a făcut pot fi de la operații dentare până la fațete sau aparat dentar.
Ce alte vedete de la Hollywood și-au aranjat dinții, aflați în video:
Remediul natural împotriva respirației urât mirositoare se regăsește în propria ta bucătărie.
Cât de des trebuie să schimbi periuța de dinți sau capul periuței de dinti electrice. Greșeala pe care o fac toți românii.
Pasta de dinți are termen de valabilitate. Ce se întâmplă dacă o folosești după ce a expirat.
Care sunt riscurile amânării mersului la stomatolog. Ce spun românii când vine vorba de stomatolog.
Obiceiurile care ne strică dinții le avem zilnic. Unele sunt nu doar nesănătoase, ci și dizgrațioase.
Ce este de fapt smalțul dinților și care sunt cauzele eroziunii. Nu are celule vii, prin urmare deteriorarea este ireversibilă.
Când este mai bine să bei cafeaua. Înainte sau după ce te-ai spălat pe dinți.
Această afecțiune aparent banală poate complica recuperarea în cazul AVC-ului.
Menopauza poate avea impact și asupra sănătății dinților. Cum se poate preveni declinul sistemului osos, cu efecte și asupra danturii.
Respirația urât mirositoare poate fi un factor de risc pentru bolile de inimă.
Alimentele și băuturile pe care le consumăm pot avea un impact semnificativ asupra sănătății dentare.