Transplant: 3 români au primit a doua șansă la viață. GESTUL altruist al unei familii din Baia Mare
Trei pacienți, aflați pe listele de așteptare, au primit a doua șansă la viață în urma gestului altruist făcut de o familie din Baia Mare.
Un nou transplant de plămâni s-a efectuat miercuri, 15 ianuarie, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria" din Bucureşti.
Transplant, plămâni. Plămânii unui tânăr de 15 ani au ajuns la un pacient care se afla de 4 ani pe lista de așteptare pentru transplant.
”La Spitalul Clinic "Sfanta Maria" din Capitală a avut loc cel de-al optulea transplant de plămâni. Donatorul a fost un copil de 15 ani din județul Galați, ai cărui părinți au fost de acord ca organele lui să salveze alte vieți. Mulţumim familiei donatorului pentru generozitatea de a oferi altora o viaţă. Această nouă performanță a fost realizată de echipa medicală condusă de prof. dr. Igor Tudorache – un reputat chirurg român, apreciat în întreaga Europă, şi de Prof. Dr Narcis Copcă. Pacientul care a primit plămânii se afla pe lista de așteptare din 2016. Evoluția medicală este foarte bună, iar conform procedurilor, în primele săptămâni după intervenție el va rămâne internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, urmând să fie transferat ulterior pe secție”, potrivit unei postări de pe rețelele sociale ale reprezentanților Agenției Naționale de Transplant.
Trei pacienți, aflați pe listele de așteptare, au primit a doua șansă la viață în urma gestului altruist făcut de o familie din Baia Mare.
Xenotransplantul transgenic este o procedură care revoluționează medicina. Se cresc organe umane în corpurile gazdă ale animalelor.
Cum se poate crește numărul de donatori de organe și care este problema României în ceea ce privește transplantul de organe.
Transplantul înseamnă viață! Un copil de 10 ani a salvat viețile a patru semeni necunoscuți, aflați în suferință!
Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” și-a depus dosarul pentru acreditarea centrului de transplant hepatic pediatric.
Prof dr Horațiu Suciu a anunțat că la Târgu Mureș a fost efectuat astăzi al treilea transplant cardiac din 2021.
Inimile donatorilor aflați în moarte cerebrală nu sunt transplantate în România. Acestea ajung în Europa, prin programul Eurotransplant.
O femeie din SUA a murit în urma unui transplant de plămâni.
Transplant de inimă reușit la Los Angeles în condiții dramatice și în ciuda tuturor piedicilor întâmpinate.
Un bărbat a primit șansa la o viață normală după un dublu transplant de mână, o operație de pionierat.