Moartea unui adolescent de 14 ani, șansă la viață pentru 5 pacienți. ANT: O dramă care schimbă definitiv viața familiei, a devenit sursa vieții
Moartea unui adolescent de 14 ani din Iași a însemnat o șansă la viață pentru 5 pacienți.
Proiectul "Îmbunătățirea procesului de reglementare în domeniul transplantului" care reprezintă unul din cele 7 proiecte depuse de către Ministerul Sănătății în cadrul (IP14/2019) "Sprijin pentru acțiuni de consolidare a capacității autorităților și instituțiilor publice centrale, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA)" a primit săptămâna aceasta aprobare pentru finanțare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii
Aprobarea finanțării proiectului reprezintă un pas important în coordonarea cu prioritățile strategice naționale sectoriale de acțiune și menține crescută cointeresarea privind activitatea într-un domeniu de activitate medicală de interes național.
"În urma acestui proiect tot domeniul de transplant va fi reformat. Vor fi elaborate politici publice care să ducă la îmbunătățirea activității de transplant, dar și la asigurarea transparenței în acest domeniu. Vom începe printr- o analiză care vizează restructurarea tuturor actelor normative care guvernează activitatea de transplant din România, astfel încât să eliminăm redundanțele legislative, elementele din legislație care nu mai au legătura cu situația existentă. Vom transpune în legislația noastră corect și complet toate directivele europene și vom reașeza actele normative prin eliminarea elementelor care conțin contradicții", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
În cadrul proiectului va fi dezvoltat Registrul Național de Transplant sub forma unui sistem informatic unic integrat de înregistrare și colectare date cu caracter personal și medical a potențialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au ca indicație procedura de transplant, precum și a celor care au beneficiat de o procedură de transplant.
Tot în cadrul proiectului va fi inventariată fiecare activitate și va fi elaborată o metodologie de calcul a costurilor generate de aceasta.
Vor fi actualizate protocoalele și ghidurile de practică medicală în transplant, pentru fiecare tip de activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare post transplant, stocare) și pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat, cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule reproducătoare umane).
Registrul Național de Transplant care va fi dezvoltat se va interconecta cu toți actorii implicați în activitatea de transplant.
Va fi elaborat și aprobat Codul transplantului.
Proiectul durează 36 lun
Moartea unui adolescent de 14 ani din Iași a însemnat o șansă la viață pentru 5 pacienți.
Ce spun experții despre hepatita misterioasă care stârnește îngrijorări la nivel mondial.
La Spitalul Județean din Târgu-Mureș s-a realizat o prelevare de organe de la o pacientă de 69 de ani, aflată în moartă cerebrală.
Criogenarea țesuturilor vii ar putea permite păstrarea pentru o perioadă mai lungă de timp a organelor destinate transplantului.
O femeie din SUA a murit în urma unui transplant de plămâni.
Ce părere au românii despre donarea de organe. Răspunsurile sunt complet neașteptate.
Transplantul hepatic în cazul copilei de 5 ani, diagosticată cu boala Wilson și insuficiență hepatică, realizat cu succes.
Prof dr Horațiu Suciu a anunțat că la Târgu Mureș a fost efectuat astăzi al treilea transplant cardiac din 2021.