Transplant de ţesut osos, tendinos şi cartilagii, la SUUMC: 6 intervenții de la începutul anului
La SUUMC au avut loc de la începutul anului 6 proceduri de recoltare/prelevare și transplant de țesut osos.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat aseară, la o emisiune TV, că în privința transplantului pulmonar a semnat un acord cu Ungaria, pentru 10 pacienți români pe an, în prezent fiind...
„Acordul cu Ungaria în privința transplantului pulmonar va avea în spate niște condiții tehnice specifice. Avem un grup de lucru format din dr. Radu Zamfir, dr. Narcis Copcă și dr. Andrei Leșan de la Cluj, stabilesc condițiile tehnice în care se vor realiza aceste schimburi. Noi dorim ca la sfârșitul lunii iunie să putem semna acest acord tehnic, astfel încât să putem da drumul la colaborarea propriu-zisă. Este un acord pentru zece pacienți români operați în Ungaria pe an" a declarat Sorina Pintea la Digi 24.
Conform Agerpres, demnitarul a menționat și că luna viitoare va merge la Roma pentru a discuta un acord cu Agenția Națională de Transplant din Italia, tot pentru transplantul pulmonar, dar fiind faptul că lista de pacienți români care au nevoie de această intervenție se mărește și pentru că își dorește să aibă și soluții de rezervă pentru aceștia.
„Este nevoie de aceste acorduri pentru a putea avea o soluție de backup pentru pacienții noștri aflați pe lista de așteptare și care nu vor avea la timp organele", a precizat Pintea.
Mai mult, Sorina Pintea a cerut, într-o scrisoare, Eurotransplant ca România să fie primită în etapa a doua a candidaturii.
„România, ca să poată trimite pacienții spre a beneficia de un transplant pulmonar, de asta vorbim în mod special, într-una din țările UE, trebuia să dea niște plămâni la schimb, iar noi anul trecut aveam o restanță de 24 de organe. (...) Am avut o întâlnire oficială cu board-ul Eurotransplant (...) în urmă cu o lună, am cerut într-o scrisoare adresată Eurotransplant să fim primiți în pasul II, pentru că sunt niște pași pe care trebuie să îi faci pentru a deveni membru. Adică să ne găsim o țară, o clinică care să preia pacienții noștri, ai căror medici să vină să opereze aici și noi am propus Hanovra (...). Pasul acesta ne ajută în transplant - în momentul în care noi avem un pacient și ei au un organ care ar fi disponibil la acea clinică cu care noi vom avea legături, atunci pacienții noștri pot fi transplantați acolo, dar în același timp și noi trebuie să avem aceste organe. Merg acolo și donatorul, și primitorul", a explicat Sorina Pintea.
Potrivit demnitarului, pe lista de așteptare pentru un transplant pulmonar în România sunt acum înscriși 31 de pacienți.
„Avem nevoie de donatori, Biserica Ortodoxă Română sprijină acest lucru, (...) dar din păcate mai sunt preoți care îi sfătuiesc pe aparținători să refuze donarea, fiind una dintre cele mai mari probleme. Celelalte probleme sunt lipsa încrederii și poate durerea momentului - unii nu vor să accepte că, atunci când cineva drag lor este în moarte cerebrală, pleacă", a explicat Pintea.
La SUUMC au avut loc de la începutul anului 6 proceduri de recoltare/prelevare și transplant de țesut osos.
Un bărbat a primit șansa la o viață normală după un dublu transplant de mână, o operație de pionierat.
Cum se poate crește numărul de donatori de organe și care este problema României în ceea ce privește transplantul de organe.
O femeie din SUA a murit în urma unui transplant de plămâni.
Criogenarea țesuturilor vii ar putea permite păstrarea pentru o perioadă mai lungă de timp a organelor destinate transplantului.
Trei oameni au primit o a doua șansă după ce familia unei paciente a decis să doneze organele acestuia.
Congresul Romtransplant, care va dura trei zizle, se va desfasura în mediul on-line, pe platform ZOOM.
Trei pacienți, aflați pe listele de așteptare, au primit a doua șansă la viață în urma gestului altruist făcut de o familie din Baia Mare.
Medicul Cristian Lupașcu consideră că s-ar putea face mult mai multe în spitalele județene legat de activitatea de transplant.
Trei români au fost salvați printr-un transplant datorită generozității unei familii din Bulgaria, care și-a pierdut o rudă.
La Spitalul Județean din Târgu-Mureș s-a realizat o prelevare de organe de la o pacientă de 69 de ani, aflată în moartă cerebrală.
Transplant de inimă reușit la Los Angeles în condiții dramatice și în ciuda tuturor piedicilor întâmpinate.
Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” și-a depus dosarul pentru acreditarea centrului de transplant hepatic pediatric.