Transplantul de inimă este o operație prin care un cord bolnav este înlocuit cu altul sănătos. Care este speranța de viață în urma unei astfel de proceduri.
Transplantul de inimă este un tratament care este de obicei rezervat persoanelor a căror stare nu s-a îmbunătățit suficient cu medicamente sau alte intervenții chirurgicale. Prof. dr. Horațiu Moldovan, medic specializat în chirurgia cardiovasculară la Spitalul Clinic SANADOR a explicat în exclusivitate la DC MEDICAL care sunt opțiunile de transplant.
”Chirurgia cardiacă oferă două posibilități fundamentale și anume înlocuirea inimii cu o inimă sănătoasă, ceea ce se numește transplant cardiac și a prelua cordul sănătos de la un donator aflat în moarte cerebrală și a substitui organul bolnav. Pe de altă parte, există și alternativa de a înlocui inima bolnavă cu un cord artificial, cu o inimă mecanică ce poate fi completă, globală, dar care, mai frecvent este o inimă univentriculară care substituie doar funcția ventriculului stâng, camera principală care generează lucrul mecanic al inimii.
Ideea de a înlocui organul bolnav și organul deteriorat ireversibil cu altul nou este o idee care datează demult, de la începutul secolului trecut. Savanții care s-au ocupat de cercetări fundamentale au imaginat această tehnică. Înlocuirea inimii unui individ uman cu inima altui individ uman aflat în moarte cerebrală a fost o intervenție chirurgicală excepțională care a marcat istoria dezvoltării medicinei, istoria dezvoltării medicinei secolului XX.
Aș putea să extrapolez această noțiune făcând afirmația că apariția chirurgiei de transplant în general și apariția transplantului cardiac în special a marcat evoluția științei secolului XX, a separat cumva pământul de ape, ceea ce până atunci părea cumva totalmente imposibil de realizat. A putut fi realizată această operație princeps de Christiaan Barnard în 1967 în Africa de Sud.
E important de precizat că conceptul medical fundamental care a funcționat până la apariția acestor intervenții chirurgicale de transplant a fost un concept paleativ în care aducând medicamente încercam să ameliorăm funcția organelor noastre bolnave. Apoi s-a trecut la un concept substitutiv, la o medicină radicală, în care, deși până atunci omul era considerat ca fiind lăsat de Dumnezeu pe pământ fără piese de schimb, deodată totul s-a schimbat și ne-am pus problema de a dezvolta așa-numita medicină substitutivă comparativ cu medicina regenerativă.
Este un pas important în terapeutică, în medicină și știință. Operația princeps realizată în decembrie 1967 și ajunsă la maximul de celebritate, operația profesorului Christiaan Barnard s-a referit la un pacient aflat în insuficiență cardiacă deductibilă căruia i s-a transplantat cordul unei femei tinere care a suferit un accident de mașină și a rămas în moarte cerebrală.
Această intervenție chirurgicală a avut succes, pacientul a supraviețuit, dar, din păcate, soarta a fost capricioasă și acest pacient a murit dintr-o combinație de pneumonie tipică și o reacție acută de rejet, în 17 zile de la operație.
Profesorul Christiaan Barnard a perseverat și 3 săptămâni mai târziu, în ianuarie 1968 a transplantat un al doilea pacient care a trăit 30 de ani după transplant.
Perioada care a urmat în istoria acestei proceduri chirurgicale excepționale a fost o perioadă de 15 ani în care rezultatele au fost discutabile. Au fost discutabile pentru că controlul reacției de rejet nu era încă bine pus la punct, ca atare, acceptarea organului transplantat de către organismul gazdă era limitată.
Dar, descoperirea ciclosporinei în 1982 a schimbat radical fața acestei probleme și administrarea de ciclosporină reușește să controleze reacția de rejet, iar transplantul cardiac a devenit o realitate clinică după 1982.
S-a dezvoltat exploziv. Există o experiență de zeci de mii de implantări la nivel mondial, cu supraviețuirea la 5 ani după transplant este de 80%, iar în această etapă există oameni care au supraviețuit și 30 de ani”, a explicat prof. dr. Horațiu Moldovan, medic specializat în chirurgia cardiovasculară la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC MEDICAL.
Dacă primul transplant de inimă la nivel mondial a fost realizat în anul 1967, în România această procedură a fost făcută abia 30 de ani mai târziu.
”Nu a fost în niciun caz lipsa consecinței de aparatură, în niciun caz lipsei de terapie intensivă. Secția de terapie intensivă a fost dezvoltată foarte bine de foarte mult timp în România. A fost una din țările care s-a dezvoltat foarte puternic și a susținut dezvoltarea chirurgiei. Cred că a fost o problemă conjuncturală și relațională, iar ea continuă să fie.
Astăzi, în România, transplant cardiac nu se face decât în două centre. La Târgu Mureș și la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. În România există șapte institute de boli cardiovasculare și, totuși, numai două centre fac această operație. Nu cred că este vorba de dotare, nu cred că este vorba despre specialiști, ci este vorba de conjunctură, de relaționalitate, de percepție. Este cu totul o altă zonă de organizare”, a mai precizat prof. dr. Horațiu Moldovan.
”În ceea ce privește conexiunea ei cu istoria medicinei românești trebuie spus că transplantul cardiac realizat în anii 1960 de către Christiaan Barnard a marcat o generație și dorința de a dezvolta această specializare.
Școala românească de chirurgie cardiovasculară, o școală care s-a născut în anii 1950, apoi în anii 1960 la Spitalul Colțea și apoi la Spitalul Clinic Fundeni din București și-a propus să realizeze transplantul cardiac încă de la început. Maeștrii noștri au realizat această operație în condiții experimentale la animal, însă realizarea transplantului cardiac la om, în România a întârziat foarte mult.
Primul transplant cardiac în România a fost realizat la Spitalul Floreasca de către o echipă compusă din dr. Șerban Brădișteanu și profesorul Radu Deac în 1999. Sunt 30 de ani de la primul transplant, al lui Barnard și primul transplant cardiac în România.
Asta spune multe și trebuie să ne dea foarte mult de gândit despre dificultatea cu care știința pătrunde în mediul medical românesc, despre dificultatea cu care performanța ia naștere și este posibilă în mediul universitar din România”, a mai subliniat prof. dr. Horațiu Moldovan.
Primul transplant de inimă a schimbat radical și relația dintre medici și jurnaliștii vremii. Odată cu realizarea acestei performanțe medicale, medicii au intrat în atenția opiniei publice.
”Odată cu apariția transplantului cardiac s-a născut această legătură între noi, în care chirurgul a intrat în studiourile de televiziune, a devenit un personaj de publicitate, de presă, de unde până atunci era un personaj discret, închis în intimitatea unei săli de operații. Asta aduce chirurgia în prim-plan, aduce chirurgia în cinematografie. De atunci, se petrece această poveste de dragoste între noi.
Cele două fenomene științifice (transplantul și aselenizarea - nr.r.) au fost comparabile la nivelul respectiv. Prima aselenizare, primul om pe lună a fost un eveniment de o deschidere în știință comparativ cu deschiderea pe care a făcut-o Christiaan Barnard cu primul transplant cardiac”, a spus prof. dr. Horațiu Moldovan.
Vezi mai multe în video:
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
