EXCLUSIV Istoria medicinei în Evul Mediu românesc, între vraci, moașe și bărbieri

În Evul Mediu, medicina din Țările Române era prezentă mai ales la curțile domnești, rar în târguri, iar în sate oamenii apelau la vraci, moașe sau la "babe" pricepute. În mănăstiri, bolnavii erau îngrijiți de călugări și bolniți. 

Medicina medievală în Țările Române: lecții uitate din satul românesc

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae subliniază că aceste practici, considerate astăzi populare, puneau accent nu doar pe trup, ci și pe suflet, o adevărată abordare holistică, redescoperită în medicina modernă. 

Cum vracii și moașele aplicau abordarea holistică înaintea medicinei moderne

"În epoca medievală, după cum știți, medicii erau doar, mai ales în țările române, medicii găseau doar la curțile domnești, uneori rar prin târguri, iar restul asistenței era asigurat la nivel rural de către babe, de către vraci, de către moașe. Uneori în medicina monastică, atunci când se îmbolnăveau, puteau să apeleze și la călugării și bolniții care existau.

Am spus că este bine să fac un serial despre istoria medicinii în epoca medievală, în țările române, cu asemănări și diferențe. Și am început întâi cu satul românesc pentru că este mult de învățat din ceea ce făceau în acele vremuri vracii, babele, moașele.

În momentul de față s-a uitat că în față este un pacient și nu un obiect. Toată lumea apelează doar la investigații și, bineînțeles, ghidurile și protocoalele i-au învățat să gândească într-un anumit mod să nu-și pună problema că acel pacient poate are nevoie de altceva. Dacă urmărești istoria satului românesc și acestei medicini populare, din care unele practici există și în prezent, vedeți că, de fapt, este o abordare holistică.

Vorbim în ziua de astăzi de abordarea holistică în medicină, adică o redescoperim pe când vracii, vrăjitoarele, moașele aplicau acest principiu și se gândeau nu numai la trup, ci și la suflet, de fapt, la starea psihică a acelui pacient", a spus prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Bolile care amenințau viața în Evul Mediu

În Evul Mediu, oamenii se confruntau cu epidemii de ciumă, malnutriție și afecțiuni degenerative, iar medicina populară a satelor românești găsea soluții care puneau accent atât pe trup, cât și pe suflet. 

"Dar care erau bolile? În perioada medievală mă gândesc la bolile infecțioase, la malnutriție", a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.

Epidemii, malnutriție și răni de război: provocările sanitare ale Evului Mediu

 Oamenii din Evul Mediu se confruntau cu epidemii devastatoare, malnutriție, diabet și afecțiuni degenerative, iar rănile din război aduceau riscuri suplimentare din cauza lipsei tratamentelor adecvate.

"Aveau foarte multe supărări oamenii, dar știau să și le trateze. Chiar dacă avem puține date despre bolile și patologia care exista în acea perioadă, pentru că de regulă cronicarii sau scritorii epocii s-au plecat mai mulți pe faptele de vitejie, spre anumite obiceiuri și mai puțin spre a detalia, să spunem, aspectele medicale, știm totuși, dacă analizăm cu atenție, că în acele momente erau epidemii.

De exemplu, în timpul lui Ștefan cel Mare au fost trei epidemii de ciumă.

Erau bolile de malnutriție, era diabetul, care până la urmă au reușit totuși să găsească niște leacuri populare cu care le-au ținut sub control. Erau afecțiuni degenerative și, bineînțeles, erau rănile din război, care, paradoxal, nu erau tratate de către medici.

Medicii nu aveau voie să trateze astfel de răni, ci erau tratate de către bărbieri, chirurgi, bărbieri cu robă lungă, dacă aveau studii universitarii, sau bărbieri cu robă scurtă, care au făcut ucenicia undeva și au învățat.

Au murit mai mulți prin infecțiile după post răni decât prin rănile propriu zisii. Asta era, de fapt, principala problemă sanitară în acel moment, un moment care este caracterizat prin conflicte destul de dure", a spus prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Medici și bărbieri

"E o diferență între medici și chirurgi sau bărbieri în epoca medievală, probabil de import, adică nu avem aici școli de medicină, veneau din Italia, e menționat la Curtea lui Ștefan cel Mare", a mai spus jurnalistul Val Vîlcu.

Școli de medicină și recunoașterea profesiilor medicale în Evul Mediu

În Evul Mediu, diferența dintre medici, chirurgi și bărbieri era clară, iar accesul la educație medicală în Țările Române era limitat.

"Școlile de medicină erau la Cracovia, erau la Constantinopol, la Istanbul, și erau școlele de medicină italiene, Padova și Verona, școli care erau de mare tradiție.

S-a încercat o școală de medicină în Transilvania, dar a avut o scurtă perioadă când a existat. Dar ce este mai important este că, deci, bărbieri, abia în secolul al XVII-lea au fost recunoscuri ca făcând parte din profesia medicală, dar asta nu înseamnă că erau desconsiderați. Ei se ocupau cu altceva pentru că această interdicție există încă de pe vremea lui Hipocrat, care spune că nu voi deschide vezica peste treaba altcuiva.

Și a fost preluată de medicina care, în esență, în Europa a fost creștină. Și, pentru că sângele uneori poate să fie impur, deci i s-a spus o altă specialitate la care era la fel de respectată ca și medicina", a mai explicat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, în exclusivitate la DC Medical și DC News.